Inscriere in programul Schema de ajutor de stat – ENERGIE

Program AFIR Schema de ajutor de stat ENERGIE

Instalarea de sisteme fotovoltaice cu finanțare 100% pentru autoconsum

Obiectivul programului AFIR-Schema de ajutor de stat - ENERGIE

Obiectivul specific al schemei de ajutor de stat îl reprezintă acordarea de sprijin financiar pentru investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, cu sau fără instalații de stocare a energiei electrice, în vederea creșterii ponderii energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie.

Schema se bazează pe o procedură de ofertare competitivă și sprijină investițiile în producerea de energie electrică din surse regenerabile solare pentru autoconsum, realizate de întreprinderi din sectorul agricol și industria alimentară, în scopul creșterii ponderii energiei din surse regenerabile în mixul total de energie și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Solicitanți eligibili:

a) Întreprinderile din sectorul agricol (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și mari, inclusiv PFA, II, IF, precum și cooperativele agricole ori societățile cooperative agricole care dețin active fizice de producție și/sau procesare produse agro alimentare), societăți agricole legal constituite;

b) Întreprinderile din sectorul industriei alimentare (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și întreprinderi mari, inclusiv PFA, II, IF), legal constituite și înregistrate la ONRC;

c) Organizații/federații de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare (OUAI/FOUAI), constituite conform Legii nr. 138/2004 privind îmbunătățirile funciare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Solicitanții prezentei scheme de ajutor de stat prevăzuți la pct.a) și b) din sectoarele agricultură și industrie alimentară trebuie să aibă înscrise, la momentul depunerii cererilor de finanțare, în statutul societăților ca activități principale sau activități secundare, activități desfășurate în sectoarele menționate definite de următoarele coduri CAEN:

  1. a) COD CAEN 01 – Agricultură, vânătoare și servicii anexe
  2. b) COD CAEN 10 – Industria alimentară
  3. c) COD CAEN 11 – Fabricarea băuturilor

Care sunt activitățile eligibile și condițiile de eligibilitate?

  • Achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacități noi de producție cu sau fără stocare a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară;
  • Construcţii care fac obiectul proiectului de investiție pentru producerea de energie electrică din sursă regenerabilă solară;
  • Cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a instalaţiilor/echipamentelor pentru construirea de capacități noi de producție cu sau fără stocare a energiei electrice din surse de energie solară.
  • Dacă proiectul include stocare, energia stocată trebuie să provină în procent de cel puțin 75% din instalația proprie de producție de energie electrică din sursă solară.
  • Consumul propriu va reprezenta minim 70% din producția de energie. Acest indicator va fi monitorizat si in perioada post-instalare;
  • Sistemul de stocare va fi necesar a stoca energia produsa timp de 12 minute. De exemplu o capacitate de producere de 1MW va stoca 0.2 MWh;
  • Durata de implementare a proiectului este de maximum 22 de luni şi reprezintă termenul limită până la care beneficiarul poate depune ultima cerere de rambursare, nu va depăși data de 31.12.2028.
  • Valoarea ajutorului de stat poate reprezenta 100% din costurile eligibile daca se încadreaza in:
    • 650.000 Euro/MW – pentru capacități instalate mai mici de 1MW
    • 550.000 Euro/ MW – pentru capacități instalate mai mari de 1MW
  • Proiectul nu a mai beneficiat de finantare din fonduri publice;
  • La momentul contractării solicitanții ajutorului de stat trebuie să aibă înscrisă în statutul societăţii, între altele, activitatea privind producerea de energie electrică, corespunzătoare grupei 351 – Producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice, clasa CAEN 3512 – Producţia de energie electrică din resurse regenerabile, după caz.

Etapele Programului AFIR:

Accesarea finanțării presupune parcurgerea mai multor etape succesive:

  1. Lansarea sesiunii

AFIR publică perioada de depunere, bugetul disponibil și documentația oficială.

Perioada anunțată pentru depunerea proiectelor este 15 iunie 2026 – 14 august 2026.

  1. Pregătirea proiectului

Solicitantul întocmește documentația necesară:

  • Cererea de finanțare;
  • studiul de fezabilitate;
  • documentele juridice;
  • documentele tehnice și financiare.
  1. Depunerea online

Dosarul se transmite exclusiv prin platforma electronică AFIR.

  1. Evaluarea proiectului

AFIR verifică:

  • conformitatea administrativă;
  • eligibilitatea solicitantului;
  • eligibilitatea investiției;
  • punctajul tehnico-economic.
  1. Publicarea rezultatelor

Se publică raportul de evaluare și punctajul obținut.

  1. Contestații

Solicitanții pot depune contestații în termenul prevăzut de procedură.

  1. Selecția finală

AFIR publică lista proiectelor selectate pentru finanțare.

  1. Contractarea

Beneficiarii depun documentele finale și semnează Contractul de Finanțare.

  1. Implementarea investiției

Se realizează achizițiile, execuția lucrărilor și punerea în funcțiune a investiției.

  1. Monitorizarea proiectului

După finalizare, AFIR monitorizează respectarea obligațiilor asumate prin contract și funcționarea investiției pe perioada stabilită în program.

Ce documente trebuie pregătite pentru stabilirea condițiilor de eligibilitate?

  • Actul constitutiv sau Certificatul constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerţului sau adeverință privind înscrierea solicitantului în Registrul Național al Organizațiilor de Îmbunătățiri Funciare după caz;
  • Copia documentului de identitate al reprezentantului legal;
  • Extrasul de Carte Funciara pentru imobilul clăadire și/sau teren, în funcție de modul de amplasare al panourilor fotovoltaice;
  • Planul de amplasament. Dacă nu există, se poate realiza în baza vizitei tehnice din locație.
  • Certificat de atestare fiscală de la primărie și Ministerul de Finanțe;
  • Cazier fiscal şi Cazier judiciar al solicitantului/ reprezentantului legal / responsabilul pentru implementarea proiectului;
  • Facturile de energie pe ultimele 12 luni, date despre consumatori existenți și consumatori viitori (dacă vor fi), poze de la consumatori;
  • Avizul tehnic de racordare sau Certificatul de racordare aferent branșamentului la energie electrică în stadiul actual;

Documente obligatorii la depunerea Cererii de finanțare:

  1. Cererea de finanțare completată conform instrucțiunilor;
  2. Studiul de fezabilitate (nu mai vechi de 2 ani) elaborat în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 (din echipa de elaborare a studiului de fezabilitate va face parte obligatoriu personal autorizat de către ANRE în domeniul instalațiilor electrice).

Pentru situația în care este necesară estimarea consumului de energie electrică datorită lipsei de activitate, mărirea consumului existent sau consum suplimentar de energie prin instalare de noi consumatori, solicitantul va încărca la Cererea de finanțare în cadrul secțiunii ”Alte documente” următoarele documente, după caz:

  • Contracte de finanțare sau de execuție semnate de către solicitant pentru investiții aferente codurilor CAEN eligibile prin schemă, care sunt declarați viitori consumatori;
  • Facturi fiscale/ extrase de cont/contracte care dovedesc achiziția de către solicitant a anumitor echipamente ce urmează a fi livrate în perioada următoare depunerii proiectului;
  • Intabularea noii investiții în cadrul căreia urmează să se desfășoare o activitate autorizată pe cod CAEN eligibil, care este declarată ca și consumator de energie;
  • Alte documente justificative, (exemplu contracte de furnizare echipamente, altele decât cele de la punctul a) sau memoriu justificativ cu lista de echipamente ori bilanț energetic, după caz), prin care solicitantul face dovada lipsei de activitate, mărirea consumului existent și a consumurilor de energie viitoare, conform consumului estimat cuprins în cadrul Studiului de fezabilitate.
    1. Bugetul solicitantului și documentele specifice în funcție de forma de organizare a solicitantului, care dovedesc realizarea demersurilor pentru includerea în buget, respectiv Hotărâre AGA/CA/altele asemenea care să angajeze solicitantul, după caz, privind aprobarea finanțării cheltuielilor din proiect, altele decât ajutorul public nerambursabil. Conținutul documentului trebuie să cuprindă cel puțin, dar fără a se limita la acestea, următoarele: denumirea proiectului, valoarea totală, din care eligibilă și neeligibilă, indicatorii tehnico-economici ai proiectului menționate în cererea de finanțare și Studiul de fezabilitate, numele reprezentantului legal / responsabilului pentru implementarea proiectului;
    2. Certificatul constatator al solicitantului eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerţului sau adeverință privind înscrierea în Registrul Național al Organizațiilor de Îmbunătățiri Funciare a solicitantului, în cazul OUAI-urilor;
    3. Actul constitutiv, Actul de înființare/Statutul sau documente echivalente, valabile la data depunerii documentelor însoţitoare ale cererii de finanțare;
    4. Documente privind amplasamentul pe care se face investiția:
  • Extras de carte funciară, în care este intabulat dreptul de folosință, dacă este cazul și probează faptul că imobilele (teren și/sau clădiri) sunt libere de orice sarcini (în sensul în care nu există niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, total sau parţial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul să poată realiza activitățile proiectului), că nu fac obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti cu privire la situaţia juridică, că nu fac obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun. În situația în care investiția va fi amplasată pe un teren administrat de către
  • În situația în care investiția va fi amplasată pe un teren aflat în administrarea Autorității Naționale pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit și Acvacultura, se va înlocui cu orice act ce face dovada utilizării terenului, aferent proiectului, pe perioada de execuție și monitorizare a investiției (de exemplu, acordul ANDSPA).
  • În cazul în care dreptul de proprietate nu este deținut de solicitant se va prezenta Documentul/Înscrisul care atestă dreptul de folosință asupra terenului/imobilului (ex: act de proprietate/contract de concesiune/superficie/închiriere/administrare etc.) valabil cel puţin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului și acordul proprietarilor asupra terenurilor private privind realizarea investiției, daca nu este mentionat în contract
    1. Planul de amplasament pe care sunt evidențiate imobilele pe care se propune a se realiza investiţia în cadrul proiectului și poziționarea exactă a investiției. Planul de amplasament nu trebuie să aibă viza OCPI, dar trebuie să fie asumat prin semnătură de către proiectant și solicitant. Este interzisă modificarea amplasamentului proiectului;
    2. Copia documentului de identitate al reprezentantului legal /responsabilul pentru implementarea proiectului solicitantului;
    3. Buletinul Procedurilor de Insolvență, alte documente specifice, după caz, fiecărei categorii de solicitanți;
    4. Graficul de eşalonare a datoriilor către bugetul local și bugetul general consolidat (în cazul în care solicitantul figurează cu datorii restante fiscale);
    5. Alte documente care demonstrează eligibilitatea solicitantului și a proiectului.

Documente obligatorii la depunerea Cererii de finanțare:

  1. Dovada asigurării finanțării cheltuielilor neeligibile din surse proprii și/sau atrase, pentru o valoare acoperitoare a contravalorii cofinanțării declarate, dacă este cazul, cheltuielilor neeligibile, cu excepția TVA-ului (care să cuprindă cel puțin, dar fără a se limita la, denumire beneficiar, denumirea proiectului, valoarea cheltuielilor suportate de solicitant);
  2. Documentul final (Clasarea notificării, Decizia etapei de încadrare, ca document final/Acord/avizul de mediu, emis de autoritatea teritorială competentă de protecția mediului conform Legii nr. 292/2018) sau dovada depunerii documentației în relație cu autoritățile de mediu, exclusiv pentru instalatiile cu putere mai mare de 400 kW;
  3. adresa privind acordul creditorului/Scrisoare din partea instituției creditoare (banca) conform căreia aceasta își exprimă acordul cu privire la realizarea investiției pe imobilul grevat, în situația în care investiția se instalează pe o clădire/teren care este grevată/grevat de ipotecă;
  4. Adresa emisă de bancă cu datele de identificare ale acesteia şi ale contului aferent proiectului finanțat prin Schema (denumirea și adresa băncii, codul IBAN al contului de operaţiuni cu AFIR);

Cel târziu la depunerea cererii privind ultima tranșă de rambursare se va prezenta documentul de aprobare a scoaterii terenului din circuitul agricol.

Predarea Avizului Tehnic de Racordare (ATR)
PredareaATR-ului se poate face inclusiv la cererea privind prima tranșa de plată/rambursare.

În situația sistemelor off grid nu este necesar Avizul Tehnic de Racordare.

Sunt acceptate și Avizele Tehnice de Racordare fără injectare în rețea.

După semnarea contractului de finanțare, beneficiarul va contracta un auditor financiar independent pentru verificarea costurilor solicitate la rambursare de la AFIR, conform criteriilor de eligibilitate aplicabile investițiilor finanțate prin Fondul pentru modernizare. Auditorul va emite un raport separat pentru fiecare cerere de rambursare. Beneficiarul are obligația să anexeze la dosarul fiecărei cereri de rambursare raportul emis de auditor.

Ce oferă Genway? Servicii complete, de la idee la implementare

  1. Consultanță completă pentru întocmirea proiectului

Analiza eligibilității solicitantului conform ghidului AFIR

Definirea corectă a investiției (putere instalată, stocare, autoconsum)

Întocmirea documentației necesare depunerii cererii de finanțare

Asistență în platforma AFIR pe toată perioada sesiunii

Sprijin în etapa de clarificări, evaluare și contestații

  1. Proiectare tehnică autorizată

Proiectare completă a sistemului fotovoltaic conform cerințelor AFIR

Dimensionarea optimă a panourilor, invertorului și bateriilor

Calcul producție, autoconsum și reducere emisii CO₂

Documentație tehnică pentru avize, ATR, CER, EIM (dacă este cazul)

  1. Instalare și punere în funcțiune

Montaj profesional al panourilor, invertorului și sistemelor de stocare

Execuție instalații AC/DC conform normativelor în vigoare

Punere în funcțiune și integrare în sistemul de monitorizare

Întocmirea documentației pentru obținerea Avizului tehnic de racordare și a Certificatului de racordare

Oferte Panouri Fotovoltaice-AFIR schema de energie

Vedeți mai jos oferta de panouri fotovoltaice pentru programul AFIR Schema de energie, recomandate de specialiștii Genway

Sistem fotovoltaic Huawei 140kW cu stocare 30kWh

Huawei Orizontal

Preţ : 86.800 Euro, fără TVA
Preț specific 620 Euro/kW  

Producție anuală estimată*: 145 MWh
Consum anual necesar în locație: 132 MWh

  • Doua invertoare trifazate Huawei: 25kW si 115kW
  • Modul de comunicație pentru monitorizarea datelor de la distanță
  • 308 panouri fotovoltaice Trina Solar N-type, eficiență 22,8%, 455Wp/buc
  • Acumulator Huawei LiFePO4 high voltage 30kWh, scalabil până la 71,4kWh
  • Structură de montaj pentru acoperiș înclinat cu învelitoare din țiglă ceramică, tablă sau panouri termoizolante
  • Contor inteligent Huawei (Smart Meter)
  • Cofret protecții DC (curent continuu): descărcător(SPD), siguranțe fuzibile, întreruptor-separator
  • Cofret protecții AC (curent alternativ): sigurantă automată (MCB)
  • Accesorii, cablare(în limita a 600m de cablu DC si 20m cablu AC) și manoperă
  • Verificarea prizei de pământ și întocmirea documentației tehnice pentru obținerea calității de prosumator
  • Suprafață necesară pe acoperiș: 616mp

Sistem fotovoltaic Fronius 155kW cu stocare 33,12kWh

 Preț: 96.100 Euro fără TVA
Preț specific 620 Euro/kW

Producție anuală estimată*: 161 MWh
Consum anual necesar în locație: 147 MWh

  • Doua invertoare trifazate Fronius: 30kW si 125kW
  • Modul de comunicație pentru monitorizarea datelor de la distanță
  • 341 panouri fotovoltaice Trina Solar N-type, eficiență 22,8%, 455Wp/buc
  • Acumulator BYD HVM+ LiFePO4 high voltage 33,12kWh, scalabil până la 66,24kWh
  • Structură de montaj pentru acoperiș înclinat cu învelitoare din țiglă ceramică, tablă sau panouri termoizolante
  • Contor inteligent Fronius (Smart Meter)
  • Cofret protecții DC (curent continuu): descărcător(SPD), siguranțe fuzibile, întreruptor-separator
  • Cofret protecții AC (curent alternativ): sigurantă automată (MCB)
  • Accesorii, cablare(în limita a 600m de cablu DC si 20m cablu AC) și manoperă
  • Verificarea prizei de pământ și întocmirea documentației tehnice pentru obținerea calității de prosumator
  • Suprafață necesară pe acoperiș: 682mp

Sistem fotovoltaic Huawei 175kW cu stocare 35kWh

Huawei Orizontal

Preț: 108.500 Euro fără TVA
Preț specific 620 Euro/kW

Producție anuală estimată*: 182 MWh
Consum anual necesar în locație: 166 MWh

  • Doua invertoare trifazate Huawei: 25kW si 150kW
  • Modul de comunicație pentru monitorizarea datelor de la distanță
  • 385 panouri fotovoltaice Trina Solar N-type, eficiență 22,8%, 455Wp/buc
  • Acumulator Huawei LiFePO4 high voltage 30kWh, scalabil până la 69,5kWh
  • Structură de montaj pentru acoperiș înclinat cu învelitoare din țiglă ceramică, tablă sau panouri termoizolante
  • Contor inteligent Huawei (Smart Meter)
  • Cofret protecții DC (curent continuu): descărcător(SPD), siguranțe fuzibile, întreruptor-separator
  • Cofret protecții AC (curent alternativ): sigurantă automată (MCB)
  • Accesorii, cablare(în limita a 700m de cablu DC si 20m cablu AC) și manoperă
  • Verificarea prizei de pământ și întocmirea documentației tehnice pentru obținerea calității de prosumator
  • Suprafață necesară pe acoperiș: 770mp

Apelează la specialiști cu experiență în proiecte fotovoltaice

Aveți mai jos câteva imagini de la lucrări realizate de echipele Genway, de la evaluare, proiectare pana la implementare si decontare

CONTACT

Sedii centrale:
București: Intrarea Tarcau nr. 3, sectorul 3.
Rm. Vâlcea: b-dul General Magheru nr. 6 bl. V6, parter.
Brăila: b-dul Dorobanti nr. 147 bl. B14, parter.

Numerele de telefon și adresele de email sunt disponibile pe regiuni. Vă rugăm să ne contactați în funcție de regiunea în care doriți să se efectueze proiectul.

Formular de contact

Completează formularul de contact de mai jos iar unul din colegii noștri va lua legătura cu tine în cel mai scurt timp.

Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Imagine
  • Cod Produs
  • Rating
  • Preţ
  • Stock
  • Availability
  • Adaugă în coș
  • Descriere
  • Greutate
  • Dimensiuni
  • Informații suplimentare
Faceți clic în exterior pentru a ascunde bara de comparație
Comparați
Coș de cumpărături închdide