Ghidul de finantare ElectricUp
Programul ElectricUP2, ce se va derula incepand cu anul 2024, se implementează printr-un ghid de finanţare, respectiv Ghidul de finanţare a întreprinderilor mici și mijlocii și domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară asigurării consumului propriu, consumului staţiilor de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in si a pompelor de caldura.
Ministerul Energiei a elaborat proiectul de act normativ si se asteapta publicarea pe pagina de internet a Autorităţii, www.energie.gov.ro a informaţiilor necesare demarării programului-Ghidul de finantare ElectricUp2
Pentru preinscrierea in program va rugam sa completati formularul de mai jos.Te vom ține la curent cu tot ce trebuie să știi despre începerea programului Electric Up 2
Alege specialiști cu expertiză în accesarea fondurilor nerambursabile, pentru a fi sigur de beneficierea finanțării.
Ghidul de finanţare ElectricUp2 aflat în dezbatere publica
Ghid de finanțare a intreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici care
activează în domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice
pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp
și 150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse
pentru creșterea gradului de autoconsum, a cel puțin unei stații de reîncărcare de
minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in pentru reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea infrastructurii
pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic,
precum și a unui sistem electric alternativ de încălzire/răcire pentru creșterea
gradului de utilizare a energiei produse din surse regenerabile în încălzire și răcire.
INTRODUCERE
Acest Ghid cuprinde informații privind:
a) obiectul, scopul și obiectivul programului;
b) procedura de depunere a solicitărilor și criteriile de validare a dosarelor
aplicanților;
c) condițiile și termenele de analiză, evaluare, selectare, aprobare, implementare
și decontare a proiectului propus;
d) monitorizarea proiectului aprobat;
e) coeficientul de performanță al proiectului, criteriile tehnice de eligibilitate a
operatorilor economici și cuantumul finanțării, care se adresează proiectelor pentru
instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică
cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu,
a unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de
autoconsum, a cel puțin unei stații de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule
electrice şi electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de
seră în transporturi prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport
rutier nepoluant din punct de vedere energetic, precum și a unui sistem electric
alternativ de încălzire/răcire pentru creșterea gradului de utilizare a energiei
produse din surse regenerabile în încălzire și răcire.
Pentru a mări şansele ca cererea dumneavoastră de finanţare nerambursabilă să fie
selectată, vă recomandăm ca înainte de a începe completarea acesteia să vă
asiguraţi că aţi citit toate informaţiile prezentate în acest Ghid şi că aţi înţeles
toate aspectele legate de modalitatea de finanţare a proiectelor de investiţii prin
programul de finanțare a Intreprinderilor Mici și Mijlocii și a operatorilor economici
care activează în domeniul HORECA.
Proiectul de investiții este integrat, conține sistem de panouri fotovoltaice cu o
putere instalată între 27 -150 kWp, sistem de stocare minim 30% din energia produsă
de sistemul de panouri fotovoltaice (kWh), cel puțin o stație de reîncărcare vehicule
electrice și electrice plug-in de minimum 22 kW (2×11 kW), și opțional sistem
electric alternativ de încălzire/răcire; proiectul trebuie dimensionat în funcție de
necesitățile operatorului economic, iar echipamentele care fac obiectul finanțării
vor îndeplini caracteristicile tehnico-economice astfel încât să răspundă în termeni
optimi indicatorilor programului de finanțare.
CAP. I – Dispoziţii generale
ART. 1 – Rolul ghidului de finanţare
(1) Ghidul de finanţare a programului , denumit în continuare Ghid,
constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale
referitoare la derularea programului de finanțare a Intreprinderilor Mici și Mijlocii și
a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA pentru instalarea
sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o
putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu, a
unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum,
a cel puțin a unei stații de reîncărcare de minimum 22 kW, cu minimum două
puncte/prize de încărcare (2×11 kW) pentru vehicule electrice şi electrice hibrid
plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin
promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct
de vedere energetic, precum și a unui sistem electric alternativ de încălzire/răcire
pentru creșterea gradului de utilizare a energiei produse din surse regenerabile în
încălzire și răcire, în situația în care beneficiarul optează și pentru instalarea
acestuia din urmă.
(2) Prin Programul de finanțare se acordă un ajutor de minimis
beneficiarilor intreprinderi mici și mijlocii în sensul Legii nr. 346/2004 privind
stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și
completările ulterioare, precum și beneficiarilor operatori economici care activează
în domeniul HORECA, conform Clasificării activităților din economia națională –
CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, astfel cum a fost
actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr.
337/2007, în procent de 75% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 150.000
euro/beneficiar, restul de 25% reprezentând cofinanțare din surse proprii ale
beneficiarului.
ART. 2 – Obiectul, scopul, obiectivul programului şi indicatorii de performanţă
(1) Obiectul programului îl reprezintă finanţarea intreprinderilor mici și mijlocii
și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA pentru instalarea
sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu oputere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum, cel puțin a unei stații de reîncărcare de minimum 22 kW (2x11kW) pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, precum și a unui sistem electric alternativ de încălzire/răcire, în conformitate cu prevederile legislației naționale și europene în vigoare privind schemele ajutorului de minimis, conform Regulamentului (UE) nr. 2831/2023 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.
(2)Scopul programului îl reprezintă creşterea gradului de utilizare a surselor regenerabile de energie și a eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea și stocarea de energie electrică necesară consumului propriu, stimularea utilizării autovehiculelor electrice și electrice hibrid plug-in, dezvoltarea transportului ecologic cu emisii reduse de gaze cu efect de seră prin montarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, precum și creșterea gradului de utitlizare a energiei din surse regenerabile în încălzire și răcire prin instalarea sistemelor electrice alternative în încălzire/răcire.
Programul nu încurajează livrarea surplusului de energie rezultat din funcționarea sistemului de panouri fotovoltaice în rețeaua națională de energie electrică.
(3) Obiectivul programului constă în creşterea capacităţilor de producere și stocare a energiei electrice din surse regenerabile cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 150 kWp pentru asigurarea consumului propriu și dezvoltarea electro-mobilității reale la nivel național prin creșterea numărului staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, precum și dezvoltarea gradului de utitlizare a energiei din surse regenerabile în încălzire și răcire.
(4) Indicatorii de performanţă ai programului sunt:
– reducerea cantității totale de gaze cu efect de seră (tone CO₂ echivalent/an), prin instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice, calculată pe toată perioada de monitorizare a proiectului;
– atingerea țintei cu titlul indicativ de până la 6.500 puncte de reîncărcare și/sau realimentare cu toate tipurile de combustibili alternativi conform Obiectivelor de politică națională din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 87/2018 pentru aprobarea Strategiei privind Cadrul național de politică pentru dezvoltarea pieței în ceea ce privește combustibilii alternativi în sectorul transporturilor și pentru instalarea infrastructurii relevante în România și înființarea Consiliului interministerial de coordonare pentru dezvoltarea pieței pentru combustibili alternativi, cu modificările și completările ulterioare, pentru a susține creșterea accelerată a numărului de puncte de reîncărcare.
(5) Proiectele vor fi departajate prin Coeficientul de Performanță al Proiectului (CPP), conform specificațiilor din Anexa 1 la prezentul ghid.
ART. 3 – Caracterul programului şi aria geografică de aplicare
Programul are caracter multianual şi se aplică la nivel naţional.
ART. 4 – Sursa de finanţare pentru derularea programului
(1)Conform art. 3 alin. (5) și (6) din OUG 159/2020 cu modificările și completările ulterioare, sumele necesare implementării programului se asigură anual de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei.
(2)Suma necesară implementării programului ELECTRIC UP, este de minimum 450 milioane lei și maximum 596 milioane lei, în cel de-al doilea ciclu de finanțare.
ART. 5 – Cuantumul finanţării
(1) Finanţarea nerambursabilă se acordă în cuantum de maxim 150.000 euro/beneficiar, reprezentând un procent de 75% din valoarea investiției, restul de 25% reprezentând cofinanțare din surse proprii ale beneficiarului, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată de 150 kWp, a unui sistem de stocare a energiei produse, a cel puțin unei staţii de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare (2x11kW), precum și a unui sistem electric alternativ de încălzire/răcire. Procentul de 25% reprezentând cofinanțare din surse proprii ale beneficiarului se va calcula raportat la fiecare categorie de cheltuieli în parte conform specificațiilor din devizul general, prevăzut în Anexa 5 la prezentul ghid.
(2) În cadrul Programului se poate acorda, la solicitarea beneficiarului, un avans de până la 30% din totalul cheltuielilor eligibile aprobate, conform Hotărârii Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (3) Avansul de până la 30% din totalul cheltuielilor eligibile stabilite la semnarea contractului se va acorda beneficiarului în urma prezentării unui instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări.
ART. 6 – Cheltuieli eligibile în cadrul programului
(1)Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:
a)cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere instalată de minim 27 kWp și maxim 150 kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; echipamente conexiuni; structura de montaj a sistemului; modul de comunicaţie; contoare inteligente care măsoară cantitatea de energie produsă și consumată de sistemul de panouri fotovoltaice instalat şi care permit colectarea şi transmiterea datelor relevante de la distanţă, în format electronic; tablouri electrice curent continuu/curent alternativ;
b)cheltuielile cu achiziţia a cel puțin unei staţii de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte/prize de încărcare (2x11kW);
c)cheltuieli cu achiziția sistemului de stocare a energiei produse, având o capacitate de stocare de minimum 30% din valoarea energiei produse de sistemul de panouri fotovoltaice (kWh);
d)cheltuielile cu achiziţia unui sistem electric alternativ de încălzire/răcire, opțional, maxim 30% din valoarea totală a cheltuielilor cu achiziția și montarea acestuia;
e)cheltuielile cu proiectarea, obținerea avizelor necesare, reprezentând maximum 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului, stabilită la semnarea contractului;
f)cheltuieli de consultanță și management de proiect, de maximum 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului, stabilită la semnarea contractului;
g)cheltuieli cu lucrările de montaj și punere în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei produse, a staţiei/stațiilor de reîncărcare, a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire, reprezentând maximum 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului, stabilită la semnarea contractului;
(2)Este considerată cheltuială eligibilă taxa pe valoarea adăugată, TVA, dacă aceasta este nedeductibilă.
(3)Cheltuielile aferente racordării (branşamentul, inclusiv tariful de racordare) la reţeaua de energie electrică nu sunt eligibile pentru finanţarea din Program.
(4)Sunt considerate eligibile doar cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, cu excepția cheltuielilor cu proiectarea, cheltuielilor de consultanță și management a proiectului, angajate ulterior intrării în vigoare a OUG nr.159/2020, dovedite cu înscrisurile aferente.
ART. 7 – Definiţii şi acronime
(1)În sensul prezentului ghid, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
a)Analiza conformităţii documentelor – procedură prin care se verifică existenţa tuturor documentelor obligatorii care trebuie depuse şi valabilitatea acestora;
b)Analiză energetică – analiza consumului de energie a operatorului economic inclusiv a consumului stației/stațiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice și electrice plug -in, a sistemului de stocare a energiei produse și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire efectuată de o persoană autorizată/atestată de către Ministerul Energiei, respectiv auditor/manager energetic;
c)Autoritate – Ministerul Energiei;
d)Aplicaţie informatică – aplicație administrată şi pusă la dispoziţie gratuit de către Autoritate, având rolul de a gestiona bugetul programului, de depunere, de stocare şi verificare a informaţiilor privind solicitanții înscrişi și monitorizarea implementării programului;
e) Aviz tehnic de racordare (ATR) – avizul de prosumator (Ordinul nr. 19/2022 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la reţelele electrice de interes public a locurilor de consum şi de producere aparţinând prosumatorilor, cu modificările și completările ulterioare) valabil pentru un anumit amplasament, care se emite de către operatorul de reţea, la cererea unui utilizator de rețea, asupra posibilităţilor şi condiţiilor tehnico-economice de racordare la reţeaua electrică a locului de consum şi/sau de producere, întocmit conform reglementărilor tehnice în vigoare emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, respectiv Ordinul ANRE nr. 59/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public cu modificările și completările ulterioare;
f)Auditor energetic pentru industrie – persoană fizică sau juridică autorizată în condițiile legii care are dreptul să realizeze audit energetic la consumatori; Auditorii energetici persoane fizice își desfășoară activitatea ca persoane fizice autorizate sau angajați ai unor persoane juridice, conform prevederilor Legii nr. 121/2014, privind eficiența energetică, cu modificările şi completările ulterioare.
g)Beneficiar – solicitantul declarat eligibil pe baza îndeplinirii condițiilor prevăzute în ghidul de finanțare și schema de minimis, care a încheiat contractul de finanţare nerambursabilă cu Autoritatea;
h)Cerere de decontare – formular completat și depus de beneficiar prin intermediul aplicației informatice, în baza căreia se face decontarea cheltuielilor eligibile; modelul de formular al cererii de decontare este prevăzut în Anexa 4 la prezentul ghid;
i)Cerere de finanţare nerambursabilă – formular completat şi depus de solicitant prin intermediul aplicației informatice; modelul de formular al cererii de finanțare nerambursabilă este prevăzut în Anexa nr. 3 la prezentul ghid;
î) Cerere de înscriere – formular completat şi depus prin intermediul aplicației informatice, în cadrul sesiunii de înscriere, în vederea înscrierii în program; modelul cererii de înscriere este prevăzut în Anexa nr. 2 la prezentul ghid;
j)Certificat de racordare – document emis de către operatorul de reţea în vederea punerii sub tensiune a instalaţiilor electrice de la locul de consum şi/sau de producere şi a utilizării reţelei, întocmit conform Ordinului ANRE nr. 5/2014 pentru aprobarea Conţinutului-cadru al certificatelor de racordare, cu modificările şi completările ulterioare, care certifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute în avizul tehnic de racordare valabil, conform prevederilor Ordinul ANRE nr. 59/2013, cu modificările și completările ulterioare;
k)Cheltuieli eligibile – cheltuieli efectuate de către Beneficiar cu achiziţia de echipamente, cu lucrările de instalare, montaj și punere în funcțiune, precum și cu serviciile necesare implementării proiectului şi care pot fi finanţate de Autoritate, detaliate cu titlu de exemplu la art. 6 și care se vor stabili în concret prin raportare exclusivă la contractul de finanțare;
l)Coeficientul de performanță al proiectului (CPP) – valoarea calculată, conform specificațiilor din Anexa 1 la prezentul ghid;
m)Contract de finanţare nerambursabilă actul juridic încheiat între Beneficiar şi Autoritate prin care se aprobă spre finanţare un proiect, în scopul atingerii obiectivelor programului şi care stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor, prevăzut în anexa 6 la prezentul Ghid;
n)Curent electric alternativ – curent electric la care direcţia de curgere (deplasare) a electronilor este inversată la intervale egale (ciclice);
o)Curent electric continuu – curent electric la care direcţia de curgere (deplasare) a electronilor este într-un singur sens;
p)Dosar de decontare – dosar depus de către Beneficiar prin intermediul aplicației informatice, care cuprinde cererea de decontare definită, însoţită de documentele justificative;
q)Dosar de finanţare – dosar depus de către solicitant la Autoritate prin intermediul aplicației informatice, care cuprinde cererea de finanțare definită, însoțită de documentele justificative;
r)Instalator ales – persoană autorizată/firma de specialitate selectată de operatorul economic pentru proiectarea și instalarea sistemului fotovoltaic, a sistemului de stocare a energiei produse, a stației/stațiilor de reîncărcare și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire, care este atestată ANRE.
s)Invertor – aparat care converteşte curentul continuu produs de sistemul de panouri fotovoltaice în curent alternativ care apoi este livrat în reţeaua electrică, și care indeplinește cerințele tehnice specificate în Ordinele ANRE nr. 228/2018 și nr. 132/2020;
ș) Intreprinderi mici şi mijlocii,(„IMM-uri”) – întreprinderi care au sub 250 de angajaţi şi a căror cifră anuală de afaceri nu depăşeşte 50 de milioane euro şi/sau al căror total al bilanţului anual nu depăşeşte 43 de milioane euro;
t)Manager energetic – persoana fizică sau juridică prestatoare de servicii energetice atestată în condițiile Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică, cu modificările și completările ulterioare, al cărei obiect de activitate este organizarea, conducerea și gestionarea proceselor energetice ale unui consumator;
ț) Panou (modul) solar fotovoltaic – blocul constructiv de bază al unui sistem de panouri fotovoltaice, constituit dintr-un număr de celule solare fotovoltaice interconectate;
u)Punct comun de cuplare (PCC) – punct al unei reţele electrice, cel mai apropiat din punct de vedere electric de un utilizator, la care sunt sau pot fi conectaţi şi alţi utilizatori, reprezentat, de regulă, de punctul de delimitare ori de punctul de măsurare, astfel cum este stabilit în ATR;
v)Punct de reîncărcare (PR) – permite un transfer de energie electrică către un vehicul electric sau electric hibrid plug-in, la o putere de minimum 11 kW curent continuu sau alternativ, echipat cu cel puţin o priză sau conector de tip 2 pentru vehicule, conform descrierii din standardul SR EN 62196-2:2017;
w)Punct de reîncărcare accesibil publicului (PRap) – punct de reîncărcare care furnizează energie electrică şi care oferă utilizatorilor un acces nediscriminatoriu; accesul nediscriminatoriu poate include diverse forme de autentificare și utilizare;
x)Putere de vârf – peak power – reprezintă puterea de ieşire a unei celule fotovoltaice/modul fotovoltaic la temperaturi de operare de 25℃ în plină lumină (iradiere) solară de 1.000 waţi pe metru pătrat [într-o zi senină, cu soarele sus şi celulele fotovoltaice (fotoelectrice) îndreptate cu faţa direct spre soare, incidentă razelor perpendicular] – unitatea de măsură – Wp (watt peak);
y)Putere electrică (P) – puterea electrică (P – măsurată în watt) este produsul dintre tensiunea curentului electric (U – măsurată în volţi) şi intensitatea curentului electric (I – măsurată în amperi);
z)Raportul de performanță (RP) – calculat și asumat de instalatorul ales acreditat ANRE, conform IEC 61724-1:2017(E), IEC 61724-2:2016(E), IEC 61724-3:2016(E).
aa)Schema de minimis – schema elaborată cu respectarea Regulamentului (UE) nr. 2831/2023 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, aprobată prin ordin al ministrului energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ab)Semnătura electronică – Semnarea documentelor cu ajutorul unui certificat digital calificat.
ac)Sistem electric alternativ de încălzire/răcire – complex de instalații, echipamente (pompe de căldură, încălzire electrică în pardoseală/tavan, panouri radiante, radiatoare cu rocă vulcanică, ventiloconvectoare, etc.) care sunt destinate producerii de agent termic prin utilizarea energiei electrice produsă de sistemul de panouri fotovoltaice cu un coeficient de performanță energetică ridicat;
ad)Sistem de panouri fotovoltaice – complex de instalaţii, echipamente şi elemente, care împreună sunt destinate producerii de energie electrică utilizând energia solară;
ae)Sistem de stocare – echipamente și elemente destinate stocării energiei electrice produsă de sistemul de panouri fotovoltaice;
af)Solicitant eligibil – persoana juridică care îndeplineşte cumulativ criteriile de eligibilitate şi depune prin intermediul aplicației informatice la Autoritate documentele obligatorii prevăzute în ghid, pentru locația de implementare declarată;
ag)Staţie de reîncărcare – este elementul central al infrastructurii de reîncărcare autovehicule electrice şi electrice hibrid plug-in care furnizează energia electrică necesară reîncărcării vehiculelor electrice și electrice plug-in, prin intermediul a două puncte de reîncărcare/prize;
ah)Unitate HORECA – persoană juridică română, care desfășoară activități sub codurile CAEN 5510 – Hoteluri și alte facilități de cazare similare, 5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe și perioadă de scurtă durată, 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 – Restaurante și alte activități de servicii de alimentație, 5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 – Alte activități de alimentație, 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, n.c.a., 9329 – Alte activități recreative și distractive n.c.a.
ai)Unitate HORECA cu activitate sezonieră – prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6 luni în cursul unui an calendaristic, în virtutea recunoașterii acestei forme de activitate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
(2)În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele reguli de interpretare:
a)termenul de „zi“ sau „zile“ reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel. Termenul se calculează fără a se lua în calcul prima şi ultima zi, iar când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează. Documentele şi actele solicitate prin ghid pot fi utilizate şi în data eliberării lor;
b)cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ şi forma de plural şi viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context.
(3)În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele acronime:
a)ME – Ministerul Energiei
b)ANRE – Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
c)ATR – Aviz Tehnic de Racordare;
d)CPP – Coeficientul de Performanță al Proiectului;
e)CUI/CIF – Cod unic de inregistrare/cod de identificare fiscală;
f)HORECA – Industria ospitalității definită la Art.7, alin.1, lit. ae;
g)IMM – Intreprinderi mici și mijlocii;
h)PCC – Punct comun de cuplare;
i)SEN – Sistemul energetic național;
î) TVA – Taxa pe valoarea adăugată.
ART. 8 – Etapele programului
(1) Programul de finanțare se aplică pe perioada 2020- 2032, în mai multe cicluri de finanțare.
(2) Un ciclu de finanțare are următoarele etape:
a)publicarea pe pagina de internet a Autorităţii, www.energie.gov.ro a informaţiilor necesare demarării programului;
b)înscrierea solicitanţilor și validarea înscrierii acestora;
c)depunerea proiectelor;
d)evaluarea proiectelor : analiza documentelor depuse, solicitarea de informații suplimentare, clarificări, dacă este cazul, și calculul CPP ;
e)ierarhizarea proiectelor care au îndeplinit cerințele de eligibilitate și tehnice, în ordine descrescătoare a coeficientului de performanță (CPP) obținut;
f)publicarea listei proiectelor admise și respinse pe pagina de internet energie.gov.ro;
g)depunerea și soluționarea contestațiilor de către comisia de soluționare a contestațiilor;
h)publicarea listei finale ca urmare a rezultatelor contestațiilor pe pagina de internet energie.gov.ro;
i)încheierea contractelor de finanţare nerambursabilă;
î) publicarea listei contractelor de finanțare semnate pe pagina de internet energie.gov.ro;
j)acceptarea solicitărilor de avans și plata acestora;
k)implementarea proiectelor de către Beneficiari;
l)decontarea sumelor solicitate de către Beneficiari;
m)monitorizarea funcționalității proiectului la Beneficiari;
n)monitorizarea durabilității proiectului la Beneficiari.
(3) Grafic indicativ de timp privind desfășurarea etapelor Programului pentru ciclul 2 de finanțare:
a)Autoritatea va publica toate informațiile utile cu minim 15 zile anterior deschiderii sesiunii de înscriere în Program;
b)Sesiunea de înscriere se desfășoară pe parcursul a 30 de zile;
c)Fiecare solicitant va obține parola de pe platforma informatică și în mod automat confirmarea înscrierii și numărul unic asociat înscrierii;
d)Sesiunea de depunere a proiectelor se va desfășura timp de maximum 60 de zile, calculate de la data demarării sesiunii de înscriere;
e)Evaluarea proiectelor se desfășoară pe parcursul a minimum 60 de zile, de la data încheierii sesiunilor de înscriere și depunere a proiectelor, în două etape, după cum urmează:
–
Etapa de evaluare eligibilitate;
–
Etapa de evaluare tehnică;
f)Pentru fiecare dintre cele două etape menționate va fi transmisă o singură clarificare din partea autorității cu privire la lipsa/neconformitatea documentelor transmise, aplicanții având obligativitatea de a răspunde solicitărilor de clarificare/completare în termen de 10 zile calendaristice, calculate de la data primirii de către aplicant a notificării în platforma informatică, sub sancțiunea invalidării cererilor/proiectelor de finanțare depuse;
g)În termen de minim 15 zile calendaristice de la finalizarea celor două etape de evaluare, Autoritatea întocmește și publică pe pagina de internet energie.gov.ro listele proiectelor admise și a celor respinse;
h)Contestațiile se vor depune în termen de 5 zile calendaristice de la data publicării listelor, iar soluționarea acestora se va realiza în minim 15 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai târziu de 45 de zile calendaristice;
i)Sesiunea pentru încheierea contractelor de finanțare nerambursabilă se va deschide în maximum 30 de zile de la soluționarea ultimei contestații;
j)În termen de 90 de zile de la semnarea contractelor de finanțare, beneficiarii au obligaţia de a introduce ATR-ul în aplicaţia informatică; nedepunerea ATR atrage rezoluțiunea contractului de finanțare;
k)Fiecare operator economic poate depune o solicitare de avans de maxim 30% din suma solicitată, aprobată prin contractul de finanțare nerambursabilă, în maxim 60 de zile de la semnarea acestuia;
l)Perioada de implementare a unui proiect se consideră primele 12 luni de la semnarea contractului de finanțare, termen în care Beneficiarul încarcă în aplicația informatică certificatul de racordare și încheie toate formalităţile privind recepţia și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice,a sistemului de stocare a energiei produse, a stației/stațiilor de reîncărcare și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire, încarcă facturile și face dovada contractării serviciilor unui auditor energetic/manager energetic pentru întocmirea raportului de monitorizare a funcționalității și durabilității proiectului;
m)Perioada de monitorizare a funcționalității și durabilității unui proiect se consideră 5 ani de data încheierii perioadei de implementare; Raportul de monitorizare se va transmite anual prin intermediul platformei informatice, de la data încheierii perioadei menționate anterior.
ART. 9 – Reguli generale privind gestionarea informaţiilor
(1)Pentru derularea programului, prin Ordin al Ministrului Energiei, se aprobă:
a)sesiunile de desfăşurare a programului şi sumele alocate finanţării, care se publică pe pagina de internet energie.gov.ro;
b)modelul grilelor de evaluare a conformităţii proiectelor depuse cu cerințele de eligibilitate și tehnice, conform prevederilor prezentului ghid;
c)comisia de analiză, comisia de evaluare a proiectelor depuse, comisia de soluționare a contestațiilor, comisia de implementare și comisia de monitorizare.
(2)Informaţiile necesare desfăşurării programului, sumele alocate finanțării și documentele relevante se gestionează prin intermediul aplicaţiei informatice.
CAP. II – Proceduri de înscriere, evaluare, analiză și aprobare, contractare, implementare şi monitorizare în cadrul programului
ART. 10 – Publicarea pe pagina de internet
(1)Autoritatea va publica pe pagina de internet energie.gov.ro, informaţiile necesare privind demararea programului și perioada de organizare a sesiunii de înscriere, cu minim 15 zile înainte de deschiderea sesiunii.
(2)Pe parcursul derulării programului se pot organiza mai multe cicluri de finanțare.
(3)Operatorii economici au obligația de a urmări informațiile referitoare la Program pe pagina de internet energie.gov.ro, pe toată perioada de înscriere, până la semnarea contractului de finanțare, precum și ulterior, pe perioada de implementare și monitorizare.
ART. 11 Înscrierea solicitanţilor și validarea înscrierii acestora
(1)Solicitanții, IMM-uri și operatori economici care activează în domeniul HORECA se înscriu în Program prin completarea cererii de înscriere în aplicația informatică, conform formularului prevăzut în Anexa nr. 2 la prezentul ghid.
(2)Cererea de înscriere se semnează electronic de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia.
(3)În cazul în care cererea de înscriere este semnată de către persoana împuternicită de reprezentantul legal, se va atașa împuternicirea notarială, scanată.
(4)Datele introduse de solicitant se validează automat de către aplicația informatică.
(5)În urma validării, solicitantului i se generează automat un număr de identificare (profil, user și parolă).
ART. 12 – Depunerea proiectelor
(1)Depunerea proiectelor se efectuează prin intermediul aplicației informatice în sesiunea de depunere.
(2)Proiectele vor îndeplini criteriile de eligibilitate şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei produse, a stației/stațiilor de reîncărcare și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire dacă s-a optat pentru acesta, din prezentul ghid;
(3)Procedura de depunere a proiectului constă în:
a)completarea, de către solicitant, a câmpurilor obligatorii generate de platforma informatică;
b)prezentarea proiectului conform cerințelor prevăzute în prezentul Ghid și încărcarea acestuia în platforma informatică;
(4)Solicitantul prin reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia va semna electronic depunerea proiectului;
(5)Proiectul depus prin intermediul aplicației informatice, va primi o recipisă electronică care asigură confirmarea recepţionării acestuia de către Autoritate în interiorul perioadei/sesiunii de depunere, pe care va fi specificat coeficientul de performanță al proiectului (CPP) și numărul de ordine eliberat de aplicația informatică;
ART. 13 – Criterii de eligibilitate pentru validarea operatorilor economici
Sunt eligibili pentru a participa în cadrul programului IMM-uri și operatori economici care activează în domeniul HORECA, care îndeplinesc cumulativ condițiile de eligibilitate prevăzute în prezentul ghid și schema de minimis dintre care se enunță:
a)în cazul operatorilor economici persoane juridice care activează în domeniul HORECA și desfășoară activități sub codurile CAEN 5510 – Hoteluri și alte facilități de cazare similare, 5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe și perioadă de scurtă durată, 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 – Restaurante și alte activități de servicii de alimentație, 5621 –
Activități de alimentație (
catering) pentru evenimente, 5629 – Alte activități de alimentație, 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, n.c.a., 9329 – Alte activități recreative și distractive n.c.a. conform clasificării activităților din economia națională aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările și completările ulterioare;
b)întocmeste și prezintă o analiză energetică privind consumul actual și cel estimat pentru 12 luni consecutive sau perioada corespondentă din activitatea sezonieră, după caz; analiza energetică va fi elaborată de către un auditor energetic/manager energetic acreditat de către ME;
c)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale conform prevederilor legale în vigoare; cerință îndeplinită prin: – prezentarea certificatului de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor , în termen de valabilitate la data depunerii proiectului; – prezentarea certificatului de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social, în termen de valabilitate la data depunerii proiectului; – prezentarea certificatului de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială se va implementa proiectul, în termen de valabilitate la data depunerii proiectului, în cazul în care solicitantul are sediul în altă localitate decât cea în care se implementează proiectul;
d)are deschis un cont la Trezoreria Statului alocat programului de finanțare Electric Up, respectiv contul 50.52.03 – disponibil al beneficiarilor de ajutor de minimis; în caz contrar, operatorul economic se angajează ca, în situaţia validării sale, să deschidă acest cont până cel mai târziu la data încheierii contractului de finanțare; cerință îndeplinită prin prezentarea unui extras de cont sau a declarației prin care se angajează să deschidă cont;
e)nu este sub incidenţa Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă cu modificările şi completările ulterioare, nu are suspendate/restricţionate activităţile economice sau nu se află în situaţii similare; nu se află în procedură de dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, radiere, inclusiv închidere operaţională, nu se află sub administrare specială; nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară; cerință îndeplinită prin completarea și asumarea prin semnatură a formularului de depunere;
f)se angajează că va întocmi toată documentaţia tehnică necesară instalării sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei produse, a stați ei/stațiilor de reîncărcare și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire, dacă s-a optat pentru instalarea acestuia, respectând legislaţia în vigoare, cerinţele operatorilor de distribuţie de energie electrică şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare;
g)se angajează că va instala sistemul de panouri fotovoltaice, sistemul de stocare a energiei produse, stația/stațiile de reîncărcare și sistemul electric alternativ de încălzire/răcire, dacă s-a optat pentru instalarea acestuia, prin instalatorul ales, respectând legislaţia în vigoare şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare; cerință îndeplinită prin prezentarea și asumarea prin semnătură a declarației pe proprie răspundere privind implicarea instalatorului ales în cadrul proiectului; h) au calitatea de proprietar/administrator, concesionar sau locatar/comodatar cu drept de superficie pentru imobilul pe care se implementează proiectul; cerință îndeplinită prin prezentarea următoarelor documente: – contract de concesiune/chirie/comodat, după caz, valabil pe toată durata de implementare şi monitorizare a proiectului. Pentru contractul de închiriere se va prezenta legalizarea notarială. – extras de carte funciară nu mai vechi de 30 de zile raportat la data depunerii proiectului. – acordul proprietarului cu privire la implementarea proiectului în cazul în care operatorul economic solicitant nu este proprietarul imobilului pe care se implementează proiectul.
i) ajutorul de minimis solicitat nu urmează a fi utilizat pentru desfăşurarea de activităţi în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul anexei 1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu respectarea Regulamentului (UE) nr. 2831/2023 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;
j) valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care solicitantul a beneficiat pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depune dosarul de finanţare), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu depăşeşte plafonul stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 2831/2023 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, precum şi plafonul stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate intreprinderilor care prestează servicii de interes economic general – inclusiv pentru solicitanţii care deţin calitatea de intreprindere unică;
k) în situaţia în care solicitantul are calitatea de intreprindere unică, aşa cum este definită la art. 2 alin. 2 din Regulamentului (UE) nr. 2831/2023 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, valoarea totală a ajutoarelor de minimis se va calcula prin însumarea ajutoarelor de minimis acordate pe o perioadă de 3 ani consecutivi intreprinderilor care fac parte din intreprinderea unică respectivă.
ART. 14 – Cerinţe tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare, a stației de reîncărcare vehicule electrice și electrice plug-in, precum și a sistemului alternativ de încălzire răcire, daca s-a optat pentru acesta.
(1)Proiectul tehnic trebuie să respecte structura Fișei de proiect, prezentată în Anexa nr. 5 din prezentul ghid. Este admis proiectul care îndeplinește condițiile tehnice prevăzute în prezentul ghid și schema de ajutor de minimis și are ca scop instalarea sistemului de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice pentru asigurarea consumului propriu, a sistemului de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum, a cel puțin unei staţii de reîncărcare de minimum 22 kW (2x11kW) pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte/prize de încărcare, cu sau fără acces public, precum și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire, dacă s-a optat pentru acesta.
(2)Prin program se finanţează proiecte privind instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere instalată între 27 kWp – 150 kWp; Sistemele de panouri fotovoltaice cu putere instalată cuprinsă între 150 kWp-200 kWp (inclusiv) sunt eligibile în cadrul programului, dar finanțarea acordată prin program este doar pentru putere instalată de maxim 150 kWp (inclusiv).
(3)Sistemul de panouri fotovoltaice va fi dimensionat astfel încât energia produsă să fie utilizată atât pentru a asigura consumul propriu, consumul stației/stațiilor de reîncărcare, precum și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire, dacă s-a optat pentru acesta.
(4)Sistemul de producere a energiei electrice pentru consumatori racordaţi la Sistemul energetic național va avea următoarea dimensionare:
a)sistemul de panouri fotovoltaice – cu o putere însumată instalată de minimum 27 kWp și maximum 150 kWp, fiecare panou cu o putere minim instalată de minim 400 Wp; este eligibil sistemul fotovoltaic cu putere instalată cuprinsă între 150 kWp-200 kWp (inclusiv), dar finanțarea acordată prin program este doar pentru putere instalată de maxim 150 kWp (inclusiv);
b)invertor/invertoare cu o putere însumată instalată de minimum 27 kWp și maximum 150 kWp;
c)conexiuni – curent continuu şi/sau curent alternativ;
d)structura de susţinere a sistemului – capabilă să susţină tot sistemul şi adaptată zonei unde va fi instalată, conform unor documentații de expertiză tehnică structurală, unde este cazul;
e)tablouri electrice curent continuu/alternativ – pentru instalația și racordul la instalaţia existentă.
(5)Componentele sistemului de producere a energiei electrice trebuie certificate de un organism acreditat în conformitate cu SR EN/ISO 17065.
(6)Schema electrică cu protecţiile aferente centralei fotovoltaice de producere a energiei electrice trebuie să îndeplinească cerinţele tehnice impuse de reglementările ANRE în vigoare.
(7)Cerinţe tehnice minime ale panourilor fotovoltaice:
a)puterea nominală minimă a panoului Pm [Wp]: 400 Wp; +/- 5 W
b)eficienţă panou: minimum 20,5 %;
c)grad protecţie: minimum IP65;
d)rezistenţă factori externi: în conformitate cu standardul IEC 61215;
e)interval de temperatură funcţionare: – 40°C – 85°C;
f)NOCT: 45°C+/-2°C;
g)tensiunea la putere maximă a modulului UM [V]: ≥ 30V;
h)standarde minime obligatorii pentru module: SR EN 61215 şi SR EN 61730; JE
61215, IEC 61730
i)garanţie panou: minimum 12 ani pentru fiecare modul şi
garanție de productivitate 25 de ani;
î) garanţie eficiență: peste 90% în 15 ani şi peste 85%
în 25 de ani;
j)condiţii de măsură: – masă aer AM = 1,5;
(Standard Test Conditions – STC) – radiaţie solară E = 1.000 W/m2;
– temperatura celulei TC = 25 °C.
(8)Cerinţe tehnice minime ale invertorului/invertoarelor:
a)puterea nominală instalată însumată: minimum 27 kW; maxim 150 kW sau maxim 200 kW, dacă se instalează o putere de 200 kWp;
b)MPPT da;
c)ieşire: 230/400 Vac, 50 Hz;
d)eficienţă: minimum 96%;
e)interval de temperatură funcţionare: – 25°C – 60°C
f)umiditate: cel puțin 95%;
g)certificări conform: SR EN 62109, SR EN 61000, SR EN 50438;
IEC 62109, IEC 6100, IEC 50438, EN 50178,
EN 50438, CEI 016, CEI 021, IEC 61727
h)garanţie invertor minimum 5 ani.
(9)Invertorul poate fi şi hibrid, minimum 80%.
(10)Alte cerinţe tehnice pe care trebuie să le îndeplinească invertoarele sunt cele prevăzute în Ordinele ANRE nr. 228/2018 și nr. 132/2020.
(11)Cerinţele tehnice minime ale racordului electric:
a)toate elementele componente ale sistemului vor fi conectate la reţea şi vor respecta cerinţele operatorului de distribuţie;
b)ieşirea în sistem se va face printr-o protecţie redundantă şi un contor specific în sarcina operatorului de distribuţie.
(12)Cerinţele tehnice minime ale modulului de comunicaţie:
a)protocol: Mod Bus liber;
b)date transmise: energie zilnică, curent;
c)garanţie: minimum 5 ani;
d)certificare: SR EN 60950/SR EN 62368, SR EN 55032;
e)interval de temperatură funcţionare: -20°C – +55°C.
(13)Echipamentele folosite trebuie să aibă capabilitatea de centralizare a datelor în format criptat sau nemodificabil pe platforma producătorului acestora și în memoria tampon (buffer). Platforma trebuie să permită accesul autorității finanțatoare prin intermediul credențialelor proprii, adică posibilitatea atașării contului autorității la interfața platformei producătorului echipamentelor fotovoltaice finanțate.
(14)Platforma online a producătorului de echipamente fotovoltaice, trebuie să dispună de opțiunea configurării raportărilor periodice (ex: zilnice, săptămânale, lunare) din care să reiasă producția totală, consumul total, date despre utilizarea componentei de stocare a energiei și alte informații relevante pe baza cărora se poate analiza randamentul finanțării pe perioada de monitorizare.
(15)Nu vor fi acceptate rapoartele transmise manual, în format nesecurizat sau asupra cărora exista suspiciunea alterării datelor precum și:
•descărcarea acestora de pe echipament sau de pe platforma producătorului și expedierea/încărcarea manuală;
•retransmiterea email-urilor de raportare primite de la echipament sau de la platforma producătorului;
•rapoarte provenite de pe platforme de centralizare dezvoltate în regie proprie sau independente de producătorul echipamentelor;
•echipamente de monitorizare și raportare care permit alterarea datelor;
•echipamente care nu dețin certificări și omologări la nivel european;
•echipamente care rulează firmware custom-izat sau alterat;
•rapoarte ce provin din pagina producătorului, fără un certificat SSL valid și emis de către o autoritate de certificare recunoscută.
(16)Cerințele tehnice minime ale sistemului de stocare a energiei:
Sistemul de stocare a energiei va fi dimensionat astfel încât să asigure stocarea a minimum 30% din producția de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice (kWh).
a)Acumulatori: tip NiMh/Litiu/ LiFePO4;
b)Cicluri de descărcare la 50%: minim 750;
c)Durata de viață: minim 10 ani la 20°C;
d)Garanție: minim 5 ani
e)Necesită întreținere: nu;
f)Acumulatorii se pot monta: atât vertical, cât și orizontal;
g)Sistemul va fi prevăzut cu: modul de monitorizare și vizualizarea încărcării.
(17)Cerințe tehnice minime pentru stația/stațiile de reîncărcare vehicule electrice și electrice plug:
Stația/stațiile de reîncărcare pentru vehicule electrice și electrice plug-in vor fi dimensionate în funcție de parametri tehnici ai sistemului de panouri fotovoltaice și ai sistemului de stocare a energiei produse, astfel încât să asigure încărcarea vehiculelor electrice și electrice plug-in la locul de implementare la parametrii optimi înscriși în fișa tehnică.
a)stațiile de reîncărcare vor avea factori de protecție minim IP54;
b)stațiile de reîncărcare, atât normale cât și rapide, trebuie să aibă protocol de comunicare certificat minim OCPP 1.6, pentru a putea fi integrate în orice rețea prin platforme informatice specifice;
c)se va asigura un minim de locuri de parcare, cel puţin egal cu numărul staţiilor/punctelor de reîncărcare solicitate și al conectorilor disponibili pentru reîncărcare destinate exclusiv încărcării autovehiculelor electrice şi electrice hibrid plug-in, marcate corespunzător.
d)interfața de operare a utilizatorului (display-ul sau aplicația informatică) trebuie să fie în limba română și în limba engleză și să fie amplasată la maxim 1.500 mm de sol pentru a facilita accesul persoanelor cu dezabilități;
e)stațiile vor fi prevăzute cu display digital sau display luminos (led care indică status încărcare) cu aplicație informatică destinată telefoanelor inteligente;
f)temperatura de funcționare în parametri optimi: -30- +45 C;
g)stațiile de reîncărcare trebuie să fie certificate, cu minim IK10;
h)standardul SR EN 62196-2:2017 pentru staţiile cu putere normală, SR EN 62196-3:2015 pentru staţiile cu putere ridicată de minim 50 kW și SR EN 61851-23/DIN 70121 pentru minim 75 kW;
i)factorul de putere al stațiilor de reîncărcare rapidă – minim 0,98;
j)eficiența stațiilor de reîncărcare rapidă – minim 95%;
k)garanția pentru lucrări și produsele finanțate este de 5 ani;
l)prevede semnalizarea corespunzătoare a spaţiilor în care sunt instalate staţiile de reîncărcare cu un panou de informare;
m)sistem care să permită generarea de rapoarte afișarea rapoartelor și export de date prin care să poată fi urmărită energia absorbită și consumată, nr.ore funcționare și nr. vehicule electrice încărcate.
(18) Cerințele minime ale sistemului electric alternativ de încălzire/răcire
(a)Sistemul electric alternativ de încălzire/răcire este opțional, iar valoarea decontată va fi în procent de 30% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile cu achiziția și instalarea acestuia.
(b)In dimensionarea uneia dintre variantele tehnice ale unui sistem electric alternativ de încălzire/răcire se va ține cont în principal de următoarele condiții:
-să consume energie electrică produsă de sistemul de panouri fotovoltaice;
-să asigure un procent de minim 30% din necesarul de energie termică al operatorului economic;
-să asigure eficiență energetică ridicată și performanță economică; coeficientul de performanță să fie minim 3,5;
-investiția în sistemul electric alternativ de încălzire/răcire să facă obiectul analizei a cel puțin 2 variante tehnico -economice în funcție de necesitățile identificate ale operatorului economic; alegerea variantei finale să fie justificată din punct de vedere cost beneficiu;
-să dețină un sistem automat de monitorizare al funcționării echipamentelor.
ART. 15 – Evaluarea proiectului
(1)În etapa de evaluare a proiectelor, Autoritatea analizează documentele depuse de către solicitanți în aplicația informatică.
(2)În cazul în care se constată neclarităţi în documentele depuse, acestea prezintă neconcordanţe sau au fost depuse într-o altă formă decât cea prevăzută de ghid, Autoritatea solicită operatorilor economici clarificări prin intermediul platformei informatice; Pentru fiecare dintre cele două etape menționate la art. 8, alin. 3 litera f, va fi transmisă o singură clarificare.
(3)In termen de 10 zile calendaristice, calculate de la data primirii de către aplicant a notificării în platforma informatică, acesta are obligația de a răspunde solicitărilor de clarificare/completare în termen de 10 zile calendaristice, sub sancțiunea invalidării cererilor/proiectelor de finanțare depuse; Documentele şi/sau clarificările trebuie să dovedească eligibilitatea solicitantului la data depunerii.
(4)Evaluarea documentelor prevăzute la alin. (1) este efectuată de o comisie, denumită în continuare comisia de evaluare.
(5)Comisia de evaluare se constituie prin ordin al ministrului energiei.
(6)Comisia de evaluare verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate și a criteriilor tehnice şi înaintează Președintelui comisiei lista cuprinzând proiectele admise spre finanțare și lista cuprinzând proiectele propuse spre respingere, cu indicarea, în cazul celor din urmă, a motivelor care stau la baza propunerii de respingere.
(7)Prin decizie, Președintele comisiei, aprobă lista cuprinzând proiectele admise spre finanțare și lista privind proiectele respinse.
(8)Deciziile Comisiei de evaluare cuprinzând listele proiectelor admise și listele proiectelor respinse, se aduc la cunoştinţa solicitanţilor prin publicarea pe site-ul Autorităţii, www.energie.gov.ro, cu menționarea coeficientului de performanță a proiectului (CCP).
(9)Autoritatea publică pe pagina proprie de internet, www.energie.gov.ro, lista proiectelor admise cu menționarea coeficientului de performanță a proiectului (CCP).
(10)Atrag respingerea dosarului de validare următoarele:
a)nerespectarea termenelor de depunere a documentelor de eligibilitate, a proiectului, a răspunsului la clarificări și a oricăror altor documente solicitate de autoritate;
b)lipsa unui document la data depunerii proiectului, prezentarea de documente cu termen de valabilitate expirat;
c)neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate sau a unei cerințe tehnice;
d)solicitarea pentru instalare doar a sistemului de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, fără stația de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in și fără sistemul de stocare a energiei produse;
e)solicitarea pentru instalare doar a stației/staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, fără sistemul de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică și fără sistemul de stocare a energiei electrice produse;
f)solicitarea pentru instalare doar a sistemului de stocare a energiei electrice produse, fără sistemul de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică și a stației de reîncărcare;
g)transmiterea răspunsului la clarificări pe alte canale decât cele configurate în platforma informatică.
ART. 16 – Criterii de departajare
(1)Proiectele vor fi ordonate și acceptate spre finanțare în ordinea descrescătoare a Coeficientului de performanță al proiectului (CCP) 1.
(2)În situația în care după aplicarea criteriului cu nr. 1, vor rezulta proiecte cu același punctaj, se va ține cont de puterea însumată a punctelor de reîncărcare ( AC/DC) solicitate pentru instalare prin program de către fiecare solicitant 2.
(3)Dacă și după aplicarea celui de-al doilea criteriu, vor rezulta proiecte cu un punctaj egal, acestea vor fi departajate în funcție de: capacitatea de stocare a energiei produse 3, fiind avantajate cele cu capacitate de stocare mai mare instalarea unui sistem alternativ de încălzire/răcire 4, valoarea proiectului de investiții prezentat 5.
ART. 17 – Contestarea rezultatului
(1)Împotriva deciziei de respingere, solicitanţii pot depune o singură contestaţie, în termen de 5 zile calendaristice de la data publicării pe pagina de internet a Autorităţii a listelor cu proiectele admise și respinse.
(2)Contestaţia se înregistrează în aplicația informatică în termen de maxim 5 zile calendaristice de la data publicării pe pagina de internet a Autorităţii a listei proiectelor respinse.
(3)Contestaţia trebuie să cuprindă:
a)obiectul contestaţiei;
b)motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază.
(4)Soluţionarea contestaţiilor și comunicarea rezultatelor se va realiza în minimum 15 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai târziu de 45 de zile calendaristice și vor fi publicate pe site-ul Autorităţii www.energie.gov.ro
(5)Comisia de soluţionare a contestaţiilor se constituie prin ordin al ministrului energiei.
(6)Împotriva deciziei de respingere a contestaţiei, solicitantul poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Încheierea contractului de finanțare nerambursabilă şi obținerea ATR
ART. 18 – Programarea în vederea încheierii contractului
Pentru încheierea contractelor, Autoritatea pune la dispoziţia solicitanţilor validați, contractele de finanțare nerambursabilă prin intermediul aplicaţiei informatice în vederea semnării de către aceștia. Contractele vor fi contrasemnate de Autoritate în format electronic.
ART. 19 – Contractul de finanțare
(1)Contractul de finanțare intră în vigoare la data semnării acestuia de către Autoritate şi este valabil până la stingerea tuturor obligaţiilor asumate.
(2)Lista operatorilor validaţi care au încheiat contracte de finanțare cu Autoritatea se publică pe pagina de internet a Autorităţii, www.energie.gov.ro.
ART. 20 – Documente necesare Beneficiarilor în vederea finanțării
Documentele minime pe care le depune Beneficiarul sunt:
a)cererea de finanţare, conform Anexei nr. 3 la prezentul ghid semnată electronic;
b)certificatul de înregistrare fiscală, valabil la data înscrierii, scanat;
c)împuternicirea notarială, în situaţia în care cererea de finanţare este semnată de către altcineva decât solicitantul sau reprezentantul legal al acestuia, scanată;
d)actul de identitate al persoanei împuternicite, valabil la data înscrierii, scanat;
e)documentele doveditoare ale calității de proprietar/administrator, concesionar sau locatar/comodatar cu drept de superficie pentru imobilul pe care se implementează proiectul (extras de carte funciară nu mai vechi de 30 de zile la
data înscrierii, contract de concesiune/chirie/comodat, după caz, valabil pe toată durata de implementare și monitorizare a proiectului), scanate. În cazul în care beneficiarul nu este proprietarul imobilului pe care se implementează proiectul, documentele doveditoare ale calității de administrator, concesionar sau locatar/comodatar cu drept de superficie vor fi însoțite de extrasul de carte funciară (nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii) al respectivului imobil, precum și de acordul proprietarului cu privire la implementarea proiectului; În situaţia în care informaţiile din cererea de finanţare nu corespund, în parte sau în totalitate, cu cele cuprinse în extrasul de carte funciară, se va depune un document emis de unitatea administrativ-teritorială, prin care să se realizeze corespondenţa datelor respective, scanat;
f)certificatul de atestare fiscală (electronic/scanat), privind îndeplinirea obligaţiilor de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data înscrierii, scanat;
g)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social, în termen de valabilitate la data înscrierii, scanat;
h)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială se va implementa proiectul, în termen de valabilitate la data înscrierii, în cazul în care solicitantul are sediul în altă localitate decât cea în care se implementează proiectul, scanat;
i)raport de analiză energetică a consumului de energie electrică actual și/sau estimat, pentru validarea curbei de consum de energie electrică pentru 12 luni, a dimensionării sistemului fotovoltaic, inclusiv proiecție producție/ consum propriu energie electrică folosind instrumentul PVGIS, conform calculelor efectuate folosind baza de date cu radiația solară PVGIS Sarah, realizat de un instalator atestat ANRE, auditor energetic și/sau manager energetic acreditați de către ME, având în vedere raportul de performanță (performance ratio);
j)solicitarea Beneficiarului de a i se acorda un avans de până la 30% din totalul cheltuielilor eligibile aprobate în condițiile stabilite prin contractul de finanțare;
k)în situația prevăzută la litera k), Beneficiarul prezintă un instrument de garantare emis în condițiile legii de către o societate bancară sau de către o societate de asigurări, conform normelor prevăzute în Ghid.
În concret, documentele necesare în vederea obținerii finanțării sunt cele prevăzute în prezentul ghid de finanțare și schema de minimis.
ART. 21 – Încheierea contractului de finanţare nerambursabilă
(1)După publicarea listelor în urma soluționării contestațiilor, Autoritatea pune la dispoziţia solicitanţilor declarați admiși, contractele de finanţare nerambursabilă prin intermediul aplicaţiei informatice. Contractele poartă semnătura electronică a Autorităţii.
(2)În termen de 10 zile calendaristice de la primirea contractului, solicitantul eligibil semnează în aplicaţia informatică contractul de finanţare nerambursabilă.
(3)Nesemnarea contractului de către solicitant în termen de 10 zile calendaristice se consideră renunțare la finanțare, proiectul fiind respins fără nici o altă formalitate din partea Autorității.
ART. 22 – Obţinerea ATR şi prezentarea acestuia
(1)În termen de 90 de zile de la semnarea contractelor de finanțare, beneficiarii au obligaţia de a introduce ATR-ul în aplicaţia informatică;
(2)Neprezentarea ATR și neintroducerea acestui document în aplicaţia informatică în termenul prevăzut la alin. (1) se consideră renunţare la finanţare și atrage rezoluțiunea contractului de finanțare.
Implementarea proiectului
ART. 23 – Dispoziţii generale pentru implementarea proiectului
(1)Implementarea proiectului se realizează de către Beneficiar prin instalarea sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei electrice produse, a stației/stațiilor de reîncărcare precum și a sistemului electric alternativ de încalzire/răcire, dacă s-a optat pentru acesta din urmă, cu îndeplinirea formalităţilor specifice și obţinerea tuturor avizelor şi acordurilor necesare funcționării.
(2)Implementarea proiectului se realizează în termen de 12 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, termen în care Beneficiarul depune certificatul de racordare şi încheie toate formalităţile privind instalarea și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei electrice produse, a stației/stațiilor de reîncărcare precum si a sistemului electric alternativ de încalzire/răcire, dacă s-a optat pentru acesta din urmă, plata facturilor şi evidențierea plății contribuţiei proprii.
(3)În maximum 5 zile de la termenul prevăzut la alin. (2), dar nu mai târziu de la împlinirea a douăsprezece luni (12) din momentul semnării contractului de către Autoritate, beneficiarul scanează şi încarcă în aplicaţia informatică documentele solicitate pentru decont .
Documentele privind recepţia sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei, a stației/staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in și după caz a sistemului electric alternativ de încălzire și răcire, emiterea facturilor şi plata contribuţiei proprii
ART. 24 – Documentele aferente formalităţilor, potrivit art. 23 alin. (3), sunt:
a)facturi emise Beneficiarului, în original;
b)declaraţiile de conformitate şi certificatele de garanţie emise de către producătorul echipamentelor conform Art. 19 lit. c) din Ordinului ANRE 69/2020, care să conţină inclusiv seriile componentelor principale (panouri fotovoltaice, contoare, invertor/invertoare, etc.) ale sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei electrice produse, a stației/staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, precum și a componentelor sistemului electric alternativ de încălzire/răcire, după caz;
c)certificatul de racordare;
d)procesul-verbal de punere în funcțiune și procesul verbal de recepție a echipamentelor însoțit de o anexă care va cuprinde seriile tuturor echipamentelor instalate și din care să reiasă îndeplinirea caracteristicilor tehnice ale componentelor sistemelor, conform specificațiilor tehnice din prezentul ghid.
ART. 25 – Reguli privind întocmirea facturii
(1) Factura trebuie să cuprindă atributele de identificare ale Beneficiarului.
(2) Factura trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să fie completată integral, conform prevederilor legale;
b)să fie emisă după data semnării contractului de finanţare nerambursabilă și înainte de data depunerii cererii de decontare la Autoritate;
c)să conţină denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, elementele de identificare a acestora, denumirea serviciilor prestate.
Decontarea sumelor solicitate de către operatorii economici
ART. 26 – Mecanismul de decontare
(1)Decontarea cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul programului se realizează prin depunerea cererii de decontare, însoţită în mod obligatoriu de documentele justificative prevăzute în prezentul ghid.
(2)Dosarul de decontare se depune prin platforma informatică până în ultima zi a duratei de implementare a proiectului de investiții, prevăzut în contractul de finanțare.
(3)Autoritatea analizează dosarele de decontare în ordinea depunerii acestora şi stabileşte cheltuielile eligibile şi sumele ce pot fi finanţate, conform prevederilor prezentului ghid.
(4)Plata sumelor aferente dosarelor de decontare aprobate se face prin virament în contul de trezorerie 50.52.03 -disponibil al beneficiarilor de ajutor de minimis, în măsura în care cererile de decontare şi documentele anexate acestora sunt complete şi corect întocmite, în limita disponibilului existent în bugetul aferent ciclului de finanțare.
(5)Termenul pentru validarea dosarelor de decontare și plata efectivă a acestora poate sa varieze între 60 si 90 de zile calendaristice, în funcție de numărul cererilor depuse și complexitatea acestora.
(6)În situaţia în care nu se respectă condiţiile impuse de ghid şi obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu Autoritatea, aceasta din urmă nu va plăti suma solicitată.
(7)Autoritatea poate deconta în avans până la 30% din valoarea contractului în condițiile stabilite prin contractul de finanțare.
(8)În cazul în care nu se poate efectua recepția sistemului conform art. 23, alin. (2) sumele decontate în avans vor fi restituite integral.
ART. 27 – Conţinutul dosarului de decontare
Dosarul de decontare conţine următoarele:
(1)cererea de decontare semnată electronic;
(2)dosarul de decontare al Beneficiarului, care cuprinde următoarele documente:
a)documentele menţionate la art. 23 şi art. 24, în forma solicitată prin prezentul ghid;
b)contractele aferente facturilor prezentate;
c)aviz tehnic de racordare, scanat;
d)certificat de racordare, scanat.
e)precum și toate celelalte documente prevăzute in opis-ul atașat cererii de decontare.
Monitorizarea Beneficiarilor
ART. 28 – Dispoziţii generale
(1)Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către Autoritate pe o perioadă de 5 ani de la data obţinerii de către Beneficiar a certificatului de racordare.
(2)Beneficiarul va păstra 5 ani de la finalizarea proiectului în formă fizică dosarul cu toate documentele încărcate electronic și transmise prin intermediul aplicației electronice, în original sau în copie conform cu originalul, după cum este cazul.
(3)Beneficiarii au următoarele obligaţii pe perioada de monitorizare:
a)să utilizeze şi să conserve bunurile achiziţionate prin program cu diligenţele unui bun proprietar;
b)să menţină în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice, sistemul de stocare a energiei electrice produse, stația/stațiile de reîncărcare, precum și sistemul electric alternativ de încălzire/răcire achiziționate și instalate prin program minim 10 ani;
c)să permită/să ia toate măsurile necesare pentru a se permite reprezentanţilor Autorităţii şi ai instituţiilor abilitate să verifice şi să controleze modul în care sunt îndeplinite obiectivele proiectului, inclusiv prin vizite la faţa locului;
d)în perioada de monitorizare, Beneficiarul va întocmi şi va transmite anual în format electronic, de la finalizarea proiectului, un raport referitor la funcţionalitatea sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei electrice produse, a stației/stațiilor de reîncărcare, precum și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire, derularea activităţilor și o analiză energetică. Acesta va viza inclusiv raportul de funcționare a sistemului, cu obligativitatea menținerii în funcțiune optimă pe întreaga durată de monitorizare cu o curbă de depreciere de maxim 15%, iar în cazul sistemelor de stocare a energiei, cu o curbă de depreciere de maxim 40%.
e)să aducă la cunoştinţa organelor de executare, potenţialilor terţi dobânditori sau creditori, după caz, obligaţia menţinerii funcţionalităţii investiţiei finanţate prin program, în situaţia în care intervin cauze care pot conduce la scoaterea din patrimoniu a imobilului pe care a fost instalat sistemul de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei, a stației/stațiilor de reîncărcare, precum și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire achiziţionate în cadrul programului;
f)să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor referitoare la energia electrică produsă şi consumată, după caz, livrată în reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice și să se asigure că modulele de comunicare ale sistemului de panouri, ale sistemului de stocare a energiei electrice produse, ale stației/stațiilor de reîncărcare, a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire;
g)să furnizeze şi să transmită Autorităţii orice informaţie sau documente relevante pentru prezentul contract, solicitate de către aceasta, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data primirii notificării.
(4)Autoritatea analizează progresul implementării proiectului, obținerea rezultatelor, atingerea obiectivelor din Program prin:
a)Verificare documentară: Rapoarte de progres și de analiză energetică transmise de beneficiar;
b)Verificarea datelor introduse în platforma informatică la dispoziția Autorității;
c)Vizite de monitorizare: vizite pe teren la beneficiarii proiectelor, atât în perioada de implementare a proiectului, cât şi pe perioada de monitorizare a durabilității proiectului.
(5)Rapoarte de progres transmise anual au scopul de a prezenta în mod regulat informaţii tehnice şi financiare referitoare la stadiul derulării proiectului şi probleme întâmpinate pe parcursul derulării.
(6)Rapoartele de progres vor fi transmise anual, începând cu data obținerii Certificatului de racordare și vor conține suplimentar specificațiilor tehnice prevăzute în Program, următoarele tipuri de date și informații:
a)modificări ale statutului și datelor de identificare a beneficiarului,
b)date privind stadiul activităților din Proiect,
c)modul și locul de utilizare a infrastructurilor, echipamentelor și bunurilor realizate sau achiziționate în cadrul proiectului,
d)date privind nivelul atins al indicatorilor incluși în proiect/Program,
e)date privind atingerea rezultatelor și obiectivului/obiectivelor proiectului/Programului,
f)date privind nivelul atins al indicatorilor suplimentari, considerați de Autoritate relevanți pentru monitorizarea și evaluarea programului operațional,
g)informații privind problemele întâmpinate în funcționalitatea proiectului și acțiunile de remediere întreprinse sau necesar a fi întreprinse.
(7)Autoritatea verifică şi avizează Raportul de Progres transmis de către Beneficiar, în vederea:
a)colectării, revizuirii şi verificării informaţiilor furnizate de Beneficiar;
b)analizării gradului de realizare a indicatorilor;
c)analizării evoluţiei implementării proiectului, raportat la graficul de activităţi stabilit prin contract, bugetul proiectului și calendarul estimativ al achizițiilor;
d)identificării problemelor care apar pe parcursul implementării proiectului, precum și a cazurilor de succes și a bunelor practici.
(8)Vizita Autorității pe parcursul monitorizării proiectului:
a)are în vedere verificarea existenţei fizice a unui proiect sau a unui sistem de management performant al proiectului şi permite verificarea corectitudinii, completitudinii şi acurateţei informaţiei furnizate de beneficiar în Rapoartele de Progres şi a gradului de realizare a indicatorilor stabiliţi prin Contractul de finanţare;
b)Vizează constatarea anumitor deficiențe care pot împiedica funcționalitatea corespunzătoare a proiectului, în scopul remedierii acestora;
c)urmăreşte:
– să se asigure de faptul că proiectul se derulează conform Contractului de finanţare;
– să identifice, în timp util, posibilele probleme şi să propună măsuri de rezolvare a acestora, precum şi îmbunătăţirea activităţii de monitorizare;
– să identifice elementele de succes ale proiectului și bune practici.
(9)Analizarea funcționalității și durabilităţii proiectului se realizează de Autoritate pe baza Rapoartelor de progres întocmite de beneficiar și a vizitelor de monitorizare, pentru a se asigura de sustenabilitatea proiectelor, precum și de faptul că toate contribuţiile din fondurile acordate se atribuie numai proiectelor care, în termen de 5 ani de la încheierea implementării acestora, nu au fost afectate de nici o modificare, respectiv:
a)o schimbare substanțială care să le afecteze natura, obiectivele sau condiţiile de realizare și care ar determina subminarea obiectivelor inițiale prevăzute în Program și asumate prin Contractul de finanțare,
b)încetarea sau delocalizarea unei activități în afara zonei de eligibilitate.
(10)Vizita de monitorizare a funcționalității și durabilităţii proiectului se realizează la locul de implementare a proiectului/sediul beneficiarului și are ca scop verificarea la fața locului a faptului că beneficiarul a asigurat durabilitatea proiectului.
(11)Beneficiarul are obligaţia de a participa la vizitele de monitorizare, de a furniza echipei de monitorizare a Autorității sau reprezentanților cu competențe delegate, împuterniciți de către aceasta, toate informaţiile solicitate şi de a permite accesul neîngrădit al acesteia la documentele aferente proiectului și rezultatele declarate ca obţinute pe parcursul funcționalității/ durabilităţii.
CAP. III – Reguli şi proceduri aplicate de Autoritate în cadrul programului
ART. 29 – Reguli şi proceduri generale aplicate în cadrul programului
(1)Autoritatea nu decontează dosarele de finanţare care nu respectă condiţiile de conformitate şi eligibilitate prevăzute în prezentul ghid, Beneficiarul asumându-şi responsabilitatea privind conformitatea documentelor înscrise în aplicaţia informatică cu cele depuse la Autoritate prin cererea de decontare.
(2)Validarea cererii de decontare constă în efectuarea tuturor verificărilor care se impun cu privire la realitatea și conformitatea documentelor depuse de către Beneficiar în aplicaţia informatică şi stabilirea eligibilităţii cheltuielilor.
(3)În situaţia în care Autoritatea constată nerespectarea condiţiilor prevăzute în ghidul de finanţare, notifică Beneficiarul în vederea remedierii deficienţei respective. În termen de maximum 30 de zile de la primirea notificării, Beneficiarul are obligaţia să remedieze deficienţa semnalată de Autoritate, sub sancţiunea recuperării sumelor deja plătite.
(4)După introducerea în aplicaţia informatică a tuturor informaţiilor şi documentelor prevăzute în ghid, acestea nu se mai pot modifica şi/sau completa. Corectarea erorilor de redactare se poate face doar prin solicitare prin aplicația informatică şi cu aprobare din partea Autorității.
(5)Sumele rezervate în aplicaţia informatică, aferente solicitanţilor respinşi, devin disponibile în ciclul următor de finanțare.
(6)Operatorul economic validat transmite toate documentele solicitate conform ghidului prin intermediul aplicaţiei informatice.
(7)În situaţia în care aplicaţia informatică este indisponibilă, toate termenele prevăzute în ghidul de finanţare care depind de funcţionarea ei se prelungesc corespunzător cu perioada în care aceasta nu a funcţionat.
(8)Autoritatea nu poate fi trasă la răspundere pentru nerespectarea de către Beneficiar a termenelor şi condiţiilor stipulate în prezentul ghid.
(9)Autoritatea poate solicita oricând pe parcursul derulării programului, precum şi pe întreaga perioadă de valabilitate a contractelor de finanţare orice informaţie sau document relevant în legătură cu finanţarea acordată.
(10)Beneficiarul va comunica Autorității seria contoarelor de măsurare a energiei electrice produse și a invertoarelor, precum şi datele privind producţia de energie electrică pentru sistemul de panouri fotovoltaice instalat.
(11)Metodologia specifică de analiză, selectare şi finanţare în cadrul programului, în aplicarea prevederilor prezentului ghid, se stabileşte prin proceduri interne în cadrul Autorităţii.
CAP. IV – Dispoziţii finale
ART. 30 – Păstrarea documentelor
Autoritatea păstrează documentele gestionate în cadrul programului, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu normele sale interne.
ART. 31 – Responsabilităţi privind gestionarea datelor cu caracter personal în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
(1)Autoritatea răspunde, în condiţiile legii, pentru gestionarea datelor cu caracter personal aparţinând persoanelor juridice participante în cadrul programului, pe care aceasta le prelucrează şi să le gestioneze în condiţii de maximă siguranţă documentele depuse de către aceştia.
(2)Prin depunerea cererii de finanţare, precum şi prin încheierea contractului de finanţare nerambursabilă Beneficiarul declară că este de acord cu privire la gestionarea şi prelucrarea, de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora de către Autoritate către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în prezentul ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici. De asemenea, prin depunerea cererii de validare, Beneficiarul declară că este de acord cu privire la gestionarea şi prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate.
ART. 32 – Reguli de publicitate
(1) Orice demers publicitar efectuat de către Beneficiar, în orice formă şi în orice mediu, trebuie să specifice că acesta se realizează prin Programul pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și persoanelor juridice române care au înscrisă ca activitate principală sau secundară, conform codurilor CAEN una din activitățile corespunzătoare domeniului HORECA, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 150 kWp necesară consumului propriu, a sistemelor de stocare a energiei, a staţiilor de reîncărcare de minimum 22 KW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, precum și a sistemelor electrice alternative de încălzire și răcire derulat de Ministerul Energiei.
(2) Orice reducere de preţ, sub orice denumire, promovată de beneficiar, trebuie astfel prezentată publicului încât să nu genereze confuzii între aceasta şi suma finanţată prin program.
(3) Regula prevăzută la alin. (2) se aplică întocmai şi în cazul proiectului sau programului promovat de către Beneficiar în vederea evitării oricăror confuzii între acesta şi programul finanţat de Autoritate.
(4) Autoritatea poate solicita instalarea pe cheltuiala Beneficiarului de noi panouri indicatoare în cazul în care stația de reîncărcare nu funcționează la parametrii optimi.
ART. 33 – Publicarea informaţiilor relevante
(1)Toate datele, informaţiile, instrucţiunile, comunicatele şi alte documente relevante în legătură cu programul se publică pe pagina de internet a Autorităţii, www.energie.gov.ro.
(2)Singurele date, informaţii şi instrucţiuni valabile prezentate în mass-media referitoare la program sunt cele transmise sub forma comunicatelor de presă de către Autoritate.
ART. 34 – Prevederi privind eventuale decalări ale termenelor
Dacă din motive legate strict de Autoritate (de exemplu, dar fără a se limita la disfuncţionalităţi ale aplicaţiei informatice) terţii se află în imposibilitatea obiectivă de a-şi respecta termenele impuse prin prezentul ghid, atunci respectivele termene se vor prelungi cu perioada aferentă întârzierii.
ART. 35 – Raportul ghidului cu alte acte normative
Unde prezentul ghid nu dispune, se aplică prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale altor acte normative de nivel superior.
ART. 36 – Anexe
Anexele fac parte integrantă din prezentul ghid.
ANEXA 1 la ghidul de finantare ElectricUp
Calculul coeficientul de performanță al proiectului (CPP)
CPP = FM + FPPV + FUSE + FSPV + FUIR+ FCSPV
unde FM – Factor de Multiplicare maxim 40 pct.
FPPV – Factor de Producție Energie Verde maxim 25 pct.
FUSE – Factor de Utilizare Stații Electrice maxim 10 pct.
FSPV – Factorul de Stocare PV maxim 10 pct.
FUIR – Factorul de Utilizare în Încălzire/Răcire maxim 10 pct.
FCSPV- Factorul de Cofinanțare suplimentară maxim 5 pct
CPP maxim = 40 pct. + 25 pct. + 10 pct. + 10 pct. + 10 pct+ 5 pct
Prin PAEPV
1, se determină FM care este definit în tabel2.
FPPV este suma dintre raportul puterii instalate și suma solicitată, după formula
de mai jos + 5 pct. punctaj suplimentar pentru instalarea și utilizarea unei puteri
de maxim 200 kWp:
FPPV = × 25.000 puncte
FUSE este valoarea din tabel3 determinată de modul de utilizare a stației/stațiilor
de reîncărcare: pe domeniu public/privat, cu acces public (3) și pe domeniu privat,
fără acces public (2).
FSPV – Factorul de Stocare PV
[Instalarea unui sistem de stocare a energiei cu o capacitatea de stocare de minim 50% din
capacitatea sistemului de producere PV – kWh]
[Instalarea unui sistem de stocare a energiei cu o capacitatea de stocare mai mica de 50%
dar nu mai mica de 30% din capacitatea sistemului de producere PV-kWh]
FUIR – Factorul de Utilizare în Încălzire/Răcire
[punctajul va fi calculat conf tabel4]
FCSPV –Factorul de cofinanțare suplimentară PV
[Instalarea unui sistem de panouri fotovoltalata cu putere insumata
mai mare de 150kWp; punctajul va fi calculat conf tabel5]
___________________
Puterea instalată (kWp)
Suma solicitată* (euro)
maxim 25 pct.t.
*la calculul FPPV se ia in calcul prețul investiției
maxim 40 pct.t.
maxim 5 pct.
maxim 10 pct.t.
maxim 5 pct.t.
maxim 10 pct.t.
1 PAEPV este estimat pentru un an, pentru capacitatea PV solicitată spre instalare, folosind instrumentul Uniunii Europene disponibil la adresa https://re.jrc.ec.europa.eu/pvg_tools/, utilizând PVGIS SARAH.
Pentru Unitatea HORECA cu activitate sezonieră, unde n este numărul de luni de activitate, PAEPV(n) este estimat pentru n luni, folosind același instrument și metodă menționată anterior.
2 Calcul FM:
Consum(12) ≥ 3 × PAEPV → FM = 40 pct. Consum(12) ≥ 2 × PAEPV → FM = 30 pct. Consum(12) ≥ 1 × PAEPV → FM = 20 pct.
Consum(12)≥0,8 × PAEPV→FM = 10 pct.
Consum(12)≥0,6 × PAEPV→FM = 5 pct.
Consum(12)≥0,4 × PAEPV→FM = 3 pct.
Consum(12)≥0,2 × PAEPV→FM = 1 pct.
Consum(12)≥0,1 × PAEPV→FM = 0 pct.
unde
Consum(12) = Consum anual calculat pe baza unei analize energetice privind consumul real și cel estimat pentru 12 luni consecutive.
In consumul total anual estimat, evidentiat in analiza energetică, vor fi cuprinse si evidentiate toate categoriile de consumuri estimate :
-consumul estimat pentru utilizarea optimă a stației/stațiilor de reîncărcare montate prin proiect, la capacitate maximă, pentru o medie estimată de 10 ore/zi;
-consumul estimat pentru functionarea optimă a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire dacă s-a optat pentru această soluție;
-consum propriu aferent desfășurării activității operatorului economic
Prin excepție pentru Calcul FM(n) pentru Unitatea HoReCa cu activitate sezonieră, unde n este numărul de luni de activitate – se acceptă doar FM(3), FM(2), FM(1)
Consum(n) ≥ 3 × PAEPV(n) → FM = 40 pct. Consum(n) ≥ 2 × PAEPV(n) → FM = 30 pct. Consum(n) ≥ 1 × PAEPV(n) → FM = 20 pct.
Consum(n)≥0,8 × PAEPV(n)→FM = 10 pct.
Consum(n)≥0,6 × PAEPV(n)→FM = 5 pct.
Consum(n)≥0,4 × PAEPV(n)→FM = 3 pct.
Consum(n)≥0,2 × PAEPV(n)→FM = 1 pct.
Consum(n)≥0,1 × PAEPV(n)→FM = 0 pct.
unde
Consum(n) = Consum de n luni consecutive, calculat pe baza unei analize energetice privind consumul actual/estimat pentru n luni consecutive.
Nu se acceptă la calculul sezonalității lunile de iarnă, având în vedere specificitatea programului.
3 Calcul FUSE în funcție de modul de utilizare:
Pe domeniul public/privat, cu acces public permanent, pentru o putere instalata mai mare de 22 kW
→
FUSE = 10 pct.
Pe domeniul public/privat, cu acces public permanent, pentru o putere instalata de minim 22 kW
→
FUSE = 5 pct.
Pe domeniul privat, fără acces public, pentru o putere instalata mai mare sau egala de 22 kW
→
FUSE = 3 pct.
4Calcul FUIR în funcție de tipul de sistem propus:
Pentru instalarea unui sistem electric alternativ de incalzire /racire care utilizeaza pompe de caldura
→
FUIR = 10 pct.
Pentru instalarea unui sistem electric alternativ de incalzire /racire, altul decat pompe de caldura
→
FUIR = 5 pct.
5 Calcul FCSPV în funcție de modul de utilizare:
Pentru instalarea unui sistem PV cu putere totala egala cu 200 kWp
→
FCSPV = 5 pct.
Pentru instalarea unui sistem PV cu putere totala situata in intervalul 175 kWp- 200 kWp (intervalul include valoarea – 175 kWp)
→
FCSPV = 3 pct.
Pentru instalarea unui sistem PV cu putere situata in intervalul 150 kWp – 175 kWp (intervalul nu include valoarea – 150kWp)
→
FCSPV = 2 pct.
Pentru calculul CPP se va utiliza formularul „Calcul CPP” care va fi pus la dispozitia solicitatilor de catre Autoritate, prin intermediul sectiunii dedicate programului ElectricUp de pe site-ul ME.
Solicitantul isi poate calcula Coeficientul de performanta al proiectului (CPP) cu ajutorul Instalatorului ales, Managerului energetic si/sau Auditorului energetic.
Se vor completa numai celulele marcate cu albastru, fara a le altera pe cele marcate cu bej.
Instalatorul ales, Managerul energetic si/sau Auditorul energetic certifica prin semnatura si raspund de corectitudinea informatiilor furnizate.
Cateva precizari privind datele tehnice care se vor completa in formular, date care trebuie sa fie conforme si cu Fisa tehnica a proiectului si cu Formular „Sinteza tehnica”:
✓La „suma solicitata” se va completa suma investita in achizitionarea si montarea sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei, a stației/stațiilor de reîncărcare și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire; suma exprimata in euro si evidentiata distinct in Fisa tehnica a proiectului – cap. Deviz proiect
✓La „puterea instalata” se va completa puterea sistemului de panouri fotovoltaice ce va fi instalat, exprimata in kWp
✓La „energia produsa” se va completa valoarea energiei produse, exprimata in kWh, asa cum rezulta din PVGIS SARAH real, adica valoarea Eereal conform Fisa de calcul „Performanta sistemului instalat”
✓La „energia consumata” se va completa consumul total de energie, exprimat in kWh, determinat prin adaugarea la cel existent, pe cel estimat aferent noilor consumatori care vor fi instalati, inclusiv stația/stațiile de reîncărcare și sistemul electric alternativ încălzire/răcire; asa cum este detaliat in Fisa tehnica a proiectului si in Formularul „Sinteza tehnica”.
✓La „stocare” se va completa capacitatea totala a sistemului de stocare, exprimata in kWh valoare conforma cu detaliile din Fisa tehnica a proiectului si in Formularul „Sinteza tehnica”
✓La „statie/statii incarcare” se va completa valoarea puterii instalate totale a statie/statiilor de incarcare, exprimata in kW; valoare conforma cu detaliile din Fisa tehnica a proiectului si in Formularul „Sinteza tehnica”.
✓La „domeniu de amplasare” se va completa textul aferent uneia dintre cele doua optiuni marcate sub campul ce urmeaza a fi completat.
✓La „sistem incalzire/racire” se va completa textul aferent uneia dintre cele trei optiuni marcate sub campul ce urmeaza a fi completat.
ANEXA 2 la ghidul de finantare ElectricUp
ÎNSCRIEREA OPERATORULUI ECONOMIC ÎN PROGRAM
Nr. [____________] din [____/____/_________] Generate de Aplicația Informatică
Denumirea completă a operatorului [………………………….] tip [S.R.L./S.A./…]
Declar că sunt:
IMM
persoanelor juridice române care au înscrisă ca activitate principală sau
secundară, conform codurilor CAEN, una din activitățile corespunzătoare domeniului
HoReCa
Înregistrat/Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul
[…………………..] cu nr. de ordine [……/……/………….], cod de identificare
fiscală [………………] cont nr. [_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _]
deschis la Trezoreria [………………………………………………………………..]
Adresa sediului social: localitatea […………………………………..], str.
[…………………………] nr. […..], bl. […..], sc. […..], et. […..], ap. […..],
judeţul/sectorul [………………….] cod poştal [_ _ _ _ _ _], telefon (fix şi mobil)
[…………………..], fax [……………….] e-mail […………@…………… . ……],
website [………………………………………………..] reprezentat/reprezentată
legal de [……………………….], în calitate de [………………………]
Responsabil de proiect […………………………………………………………],
telefon (fix şi mobil) [………………………..], fax [……………………….] e-mail
[……………….@…………… . ……]
Denumirea completă a instalatorului autorizat care certifică și răspunde de datele
[…………………] tip [S.R.L./S.A./…] Înregistrat/Înregistrată la Oficiul Registrului
Comerţului de pe lângă Tribunalul […………………….] cu nr. de ordine
[……/……/………….], cod de identificare fiscală [……………………………….]
cont nr. [_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _] deschis la Trezoreria
[…………………….]
Responsabil de proiect […………………………………………………………],
telefon (fix şi mobil) [………………………..], fax [……………………….] e-mail
[……………….@…………… . ……]
Autorizație ANRE Nr. [……………………….] din [……/……/………….]
sau
40
Denumirea completă a managerului energetic autorizat care certifică și răspunde de
datele [……………] tip [S.R.L./S.A./…] Înregistrat/Înregistrată la Oficiul
Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul […………………….] cu nr. de ordine
[……/……/………….], cod de identificare fiscală [……………………………….]
cont nr. [_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _] deschis la Trezoreria
[…………………….]
Responsabil de proiect […………………………………………………………],
telefon (fix şi mobil) [………………………..], fax [……………………….] e-mail
[……………….@…………… . ……]
Autorizație ME Nr. [………………] din [……/……/………….]
sau
Denumirea completă a auditorului energetic autorizat care certifică și răspunde de
datele [……………] tip [S.R.L./S.A./…] Înregistrat/Înregistrată la Oficiul
Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul […………………….] cu nr. de ordine
[……/……/………….], cod de identificare fiscală [……………………………….]
cont nr. [_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _] deschis la Trezoreria
[…………………….]
Responsabil de proiect […………………………………………………………],
telefon (fix şi mobil) [………………………..], fax [……………………….] e-mail
[……………….@…………… . ……]
Autorizație ME Nr. [……………………….] din [……/……/………….]
Este obligatorie cel puțin introducerea datelor unui instalator, manager energetic
sau auditor energetic, pentru a certifica datele introduse în program.
Adresa sediului social: localitatea […………………………………..], str.
[…………………………] nr. […..], bl. […..], sc. […..], et. […..], ap. […..],
judeţul/sectorul [………………………………] cod poştal [_ _ _ _ _ _], telefon (fix
şi mobil) [………………………..], fax [……………………….] e-mail
[…………@…………… . ……], website
[…………………………………………………….] reprezentat/reprezentată legal
de [……………………….], în calitate de [………………………………………..]
Responsabil de proiect […………………………………………………………],
telefon (fix şi mobil) [………………………..], fax [……………………….] e-mail
[……………….@…………… . ……]
Solicităm înscrierea în cadrul Programului privind finanțarea
întreprinderilor mici și mijlocii și a persoanelor juridice române care au înscrisă ca
41
activitate principală sau secundară, conform codurilor CAEN una din activitățile corespunzătoare domeniului HORECA, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei pentru creșterea gradului de autoconsum, a cel puțin o staţie de reîncărcare de minimum 22 KW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim 2 puncte/prize de încărcare (2x11kW) și a unui sistem electric alternativ de încălzire și răcire, dacă s-a optat pentru acesta şi perfectarea contractului de finanțare în vederea decontării cu ME, denumit în continuare program.
În cadrul programului, societatea noastră, prin instalatorul ales acreditat de către ANRE, intenţionează să elaboreze documentaţia tehnică, să instaleze sistemul de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii consumului propriu, a sistemului de stocare a energiei pentru creșterea gradului de autoconsum, a cel puțin o staţie de reîncărcare de minimum 22 KW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, precum și a sistemului electric alternativ de încălzire și răcire, dacă s-a optat pentru acesta, conform criteriilor tehnice stabilite prin ghidul de finanţare.
Subsemnatul, în calitate de reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal, declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele:
a) societatea pe care o reprezint nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, radiere, lichidare, închidere operaţională, administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată
b) avem / nu avem deschis cont la Trezoreria Statului, însă ne angajăm ca, în situaţia validării societăţii noastre, să deschidem acest cont până cel mai târziu la data perfectării contractului de finanțare şi să prezentăm actul doveditor, în copie
c) societatea pe care o reprezint nu a fost condamnată pentru infracţiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă
d) societatea pe care o reprezint se angajează că va întocmi toată documentaţia tehnică necesară instalării sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei electrice produse, a staţiilor de reîncărcare de minimum 22 KW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, precum și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire, dacă s-a optat pentru acesta, respectând legislaţia în vigoare, cerinţele operatorilor de distribuţie energie electrică şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare
e) societatea pe care o reprezint se angajează că va instala sistemul de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei electrice produse, a cel puțin o staţie
de reîncărcare de minimum 22 kW, cu minim 2 puncte/prize de încărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, precum și a sistemului electric alternativ de încălzire/răcire, dacă s-a optat pentru acesta, respectând legislaţia în vigoare şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare printr-un instalator ales, acreditat de către ANRE
f) declar că sunt de acord cu privire la gestionarea şi prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate
Declar că am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii
Îmi asum în calitatea de beneficiar răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta cerere de validare şi în toate celelalte documente depuse şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte
Am luat cunoştinţă că neîndeplinirea condiţiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiţii va duce automat la respingerea cererii de înscriere sau, ulterior, la returnarea integrală a sumelor decontate societăţii noastre de către ME în cadrul programului
Subsemnatul autorizez prin prezenta cerere de înscriere orice instituţie, societate comercială, bancă, alte persoane juridice și fizice să furnizeze date şi informaţii reprezentanţilor autorizaţi ai ME cu privire la orice aspect tehnic şi financiar în legătură cu activitatea societăţii pe care o reprezint
Prin semnarea prezentei cereri de înscriere confirmăm că am înţeles şi ne-am însuşit în integralitate conţinutul acesteia
Semnătura electronică [……………………….]
Data [……/……/………….] Generată de Aplicația Informatică
Semnătura electronică instalator [……………………….]
Data [……/……/………….] Generată de Aplicația Informatică
Semnătura electronică manager energetic [……………………….]
Data [……/……/………….] Generată de Aplicația Informatică
Semnătura electronică auditor energetic [……………………….]
Data [……/……/………….] Generată de Aplicația Informatică
Este obligatorie cel puțin o semnătură a unui instalator, manager energetic sau auditor energetic.
ANEXA 3 la ghidul de finantare ElectricUp 2024
CERERE DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ
Nr. [……………………….] din [……/……/………….] Generate de Aplicația Informatică
I. Date de identificare a solicitantului
Generate de Aplicația Informatică.
Se actualizează datele? Se preiau datele introduse la înscrierea operatorului economic
Se actualizează datele
Locația […..] la care se implementează proiectul:
Aplicația Informatică va aloca un număr fiecărei locații a aplicantului.
GPS
Latitudine […………………………..] Longitudine […………………………….]
Localitatea […………………], Județul [………………..], Str. [……………….], Nr. [……]
Aplicația Informatică va genera un câmp pentru selectarea unui sat în cazul selectării denumirii unei comune
Descriere suplimentare pentru a permite identificarea
[…………………………………………………………………………………… ]
Nr. cărţii funciare [……], nr. cadastral [……], nr. topo […….] din [../../…..]
Sistemul de panouri fotovoltaice se va monta: pe imobilul construcţie
pe teren
Cerere pentru obținere ATR [……………………….] din [……/……/………….] către [……………………….] Aplicația Informatică va permite o listă drop-down sincronizată cu lista ANRE.
44
II. Finanţare solicitată
Subsemnatul/Subsemnata, Prenume […………………………..] Nume [……………………………….] Aplicația Informatică va permite selectarea datelor anterior introduse.
Persoană nouă? În caz de bifare, se deschide fereastra de actualizare a reprezentanților Beneficiarului.
în numele beneficiarului, solicit o finanţare nerambursabilă în sumă de […………………………..] lei, reprezentând finanţare în procent de maximum 75 % din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru realizarea unui sistem de producere de energie electrică de ………………………………. Aplicația Informatică va transmite valoarea introdusă anterior, a sistemului de stocare a energiei, a cel puțin o staţie de reîncărcare de minimum 22 KW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu caracteristicile tehnice cerute de ghidul de finanţare, precum și a sistemului electric alternativ de încălzire și răcire, dacă s-a optat pentru acesta.
Coeficientul de performanță al proiectului (CPP) calculat prin aplicația mea este obținut prin cumularea valorilor introduse de Beneficiar cu ajutorul:
Instalatorului autorizat de ANRE,
Managerului energetic și/sau
Auditorului energetic,
care certifică și răspund prin semnătură digitală de corectitudinea informațiilor furnizate.
III. Declaraţie pe propria răspundere
În calitate de beneficiar, declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele:
a) imobilul în/pe care se realizează investiţia nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică
b) sunt de acord ca reprezentanţii Autorității sau ai instituţiilor desemnate sau alte instituţii cu atribuţii în verificarea şi controlul utilizării banului public să verifice folosirea finanţării nerambursabile primite
c) cheltuielile eligibile pentru care solicit finanţarea prin Program în vederea acoperirii necesarului consumului propriu, a consumului stației/stațiilor de reîncărcare, precum și a sistemului electric alternativ de încălzire și răcire nu fac obiectul unui alt program de finanţare
45
d) nu am fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă
e) în situaţia în care intervin cauze care pot conduce la scoaterea din patrimoniul meu a sistemului de panouri fotovoltaice, a sistemului de stocare a energiei, a stației/stațiilor de reîncărcare și a sistemului electric alternativ de încălzire și răcire achiziţionate în cadrul programului, voi aduce la cunoştinţa organelor de executare, potenţialilor terţi dobânditori sau creditori, după caz, obligaţia menţinerii funcţionalităţii investiţiei finanţate prin program pe o perioadă de 10 ani, și voi notifica Autoritatea prin aplicația informativă privind orice modificare
f) sunt de acord cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora, de către Autoritate, către terţe instituţii sau persoane juridice și fizice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în Ghidul de finanţare sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici
g) mă angajez să permit accesul reprezentanţilor Autorităţii pentru inspectarea activităţilor realizate din finanţarea acordată și a tuturor declarațiilor transmise
h) mă angajez că voi asigura contribuţia proprie în procent de minim 25% şi cheltuielile neeligibile pentru realizarea proiectului
i) sistemul de panouri fotovoltaice, sistemul de stocare a energiei produse, stația/stațiile de reîncărcare vehicule electrice și electrice plug in, sistemul electric alternativ de încălzire și răcire pentru care solicit finanţarea vor respecta toate criteriile tehnice de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare
j) am depus o singură cerere de finanţare în cadrul programului pentru oricare dintre locațiile din prezenta cerere
l) mă angajez să permit accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice și verificare curbei de consum
(m) proiectul propus prin prezenta cerere de finanţare nu a mai beneficiat de finanţare publică, pentru acelaşi tip de activităţi realizate asupra aceloraşi imobile (teren şi clădire) şi nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare
Declar că am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii şi îmi asum responsabilitatea datelor conţinute în cererea de finanţare şi în toate celelalte
46
documente cuprinse în dosarul de finanţare depus, garantând, de asemenea, că datele furnizate sunt actuale, reale, corecte şi complete
Am luat cunoştinţă că neprezentarea documentelor aşa cum sunt solicitate prin ghidul de finanţare, neîndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate sau neîndeplinirea condiţiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiţii va duce automat la neînscrierea mea în program sau, ulterior, la returnarea integrală a sumelor acordate în cadrul programului.
Prin semnarea prezentei cereri de finanţare confirm că am înţeles şi mi-am însuşit în integralitate conţinutul acesteia.
Societatea Aplicația Informatică preia numele Beneficiarului
Prin reprezentant legal/împuternicit,
Aplicația Informatică preia prenumele și numele persoanei definite la secțiunea II
Semnătură electronică
[………………………………………………………………………………………………………… ]
Data [……/……/………….] Generată de Aplicația Informatică
Este nevoie de Declaraţie pe propria răspundere a coproprietarilor?
Prin semnarea prezentei cereri de finanţare confirm că am înţeles şi mi-am însuşit în integralitate prevederile ghidului de finanțare al programului, și certific și răspund în solidar prin semnătură digitală de corectitudinea informațiilor furnizate de Beneficiar.
Declar că am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii şi îmi asum responsabilitatea datelor conţinute în cererea de finanţare şi în toate celelalte documente cuprinse în dosarul de finanţare depus, garantând, de asemenea, că datele furnizate sunt actuale, reale, corecte şi complete.
Semnătura electronică instalator [……………………….]
Data [……/……/………….] Generată de Aplicația Informatică
Semnătura electronică manager energetic [……………………….]
Data [……/……/………….] Generată de Aplicația Informatică
Semnătura electronică auditor energetic [……………………….]
Data [……/……/………….] Generată de Aplicația Informatică
Este obligatorie cel puțin o semnătură a unui instalator, manager energetic sau auditor energetic care certifică și răspunde de corectitudinea datelor.
ANEXA 4 la ghid
Cerere de decontare
Nr. [……………………….] din [……/……/………….] Generate de Aplicația Informatică
Beneficiar: …………………………………………………………………………………………………………………. Adresa beneficiarului: ……………………………………………………………………………………………… Contract nr. ………………………………………………………………………………………………………………… Valoarea totală eligibilă a contractului …………………………………………………………………… Suma solicitată ………………………………………………………… .
Subsemnatul/a, …………………….. (numele și prenumele reprezentantului legal) în calitate de reprezentant legal al beneficiarului finanțării acordate prin Programul de finanțare ELECTRICUP pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 150 kWp necesară consumului propriu, a sistemului de stocare a energiei produse, a cel puțin o staţie de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in , precum și a sistemului electric alternativ de încălzire și răcire, dacă s-a optat pentru acesta, prin prezenta cerere de plată solicit suma de ………………………… lei, reprezentând cheltuieli eligibile efectuate în vederea implementării Proiectului, în baza Contractului de finanțare nerambursabilă nr. ……………………………………… din data de ……………………………………….…………………………….. .
Plata va fi efectuată în contul: ……………………………………………………. deschis la: ……………………………………………………………………………………………………………………………… .
In calitate de Beneficiar declar următoarele:
A. Proiectul pentru care solicit decontarea nu este finanţat prin alte instrumente naționale sau ale Comisiei Europene
B. Suma solicitată este în conformitate cu prevederile Contractului de finanţare
C. Facturile depuse în vederea decontării respectă prevederile Contractului de finanțare și ale Programului de finanțare, precum și legislația națională
D. Declar că prezenta Cerere de plată a fost completată cunoscând prevederile art. 322, art. 323 si art. 326 din Codul penal privind falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals şi falsul în declaraţii.
E. Cunosc faptul că, în cazul nerespectării prevederilor contractuale sau în cazul fondurilor solicitate nejustificat prin prezenta Cerere de plată este posibil să nu se plătească, să fie corectate sau să se recupereze sumele plătite nejustificat, cu plata dobânzilor şi penalităţilor aferente, conform prevederilor Contractului de finanțare, iar în cazul în care nu sunt prevăzute, conform prevederilor legale în vigoare.
[nume şi prenume]
[funcţia][semnătura][ştampila]
48
A se completa de către ME:
Observaţii:
Nume și prenume / Semnătura:
Responsabil
………………………………………………. (data…………………………………………)
Bun de plata pentru suma de ……………………………………………….
Se va consemna numele și funcția persoanei legal împuternicite
Semnătura
ANEXA 5 la ghid
Solicitantul va completa toate campurile obligatorii din sectiunile platformei informatice dedicate proiectului tehnic, cu informatii tehnice conforme cu cele inscrise in Fisa tehnica a proiectului ElectricUp.
Informatiile astfel completate se vor regasi atat in sectiunile platformei cat si in documentul tipizat(Formular de depunere) configurat de aceasta in format pdf; document care va fi semnat electronic de solicitant si incarcat in platforma alaturi de celelalte documente prevazute in Ghid.
Pentru demonstrarea indeplinirii cerintelor tehnice prevazute in Ghid se vor utiliza doua formate tipizate : Fisa tehnica proiect ElectricUp si Formular Sinteza informatiilor tehnice; cel din urma va fi pus la dispozitia solicitantilor de catre Autoritate, prin intermediul sectiunii dedicate programului ElectricUp pe site-ul ME.
Fișa tehnică a proiectului
Nr. crt. Titlu capitol
1Descrierea situatiei actuale
Conținut succinct: Descrierea activitatii desfasurate la locul de consum existent, amplasament, conditii specifice, sursa/sursele de alimentare cu energie electrica si/sau termica a locului de consum etc.
Nota :Se ataseaza ATR pe locul de consum
2Dimensionarea consumului Analiza energetica
▪Prezentarea succinta a consumatorilor existenti
▪Prezentarea succinta a consumatorilor previzionati
▪Prezentarea curbei zilnice de consum
▪Prezentarea curbei anuale/sezoniere de consum
▪Stabilirea consumului de energie a operatorului economic
Nota : Se va tine cont si de energia necesara functionarii optime a statiei/stațiilor de reîncarcare vehicule electrice și după caz a sistemului alternativ de încălzire/răcire
3Dimensionarea producerii
▪Prezentarea sistemului de producere energie electrică ce urmeaza a fi instalat
▪Prezentarea curbei zilnice de productie
▪Prezentarea curbei anuale de productie
▪Calculul performantei sistemului instalat – conform model
Nota : Se analizeaza capacitatea retelei de distributie din zona de amplasament.
4 Dimensionarea stocarii
Descrierea succintă a sistemului de stocare a energiei electrice produse
Mod de utilizare
5Dimensionarea statiei/stațiilor de reincarcare electrica
Descriere succinta a stației/stațiilor de reincarcare vehicule electrice
Mod de utilizare
6Dimensionarea sistemul electric alternativ de incalzire/racire
Descriere succinta a sistemului electric alternativ de incalzire/racire
Mod de utilizare
7Alte cerinte tehnice
Descrierea caracteristicilor principale ale sistemului PV, racord electric, modul de comunicatie, standarde aplicabile sistemului si componentelor acestuia
Descrierea caracteristicilor principale ale sistemului de stocare a energiei electrice produse
Descrierea caracteristicilor principale ale statiei/stațiilor de reîncărcare vehicule electrice
Descrierea caracteristicilor principale ale sistemului electric alternativ de incalzire/racire
Descrierea lucrărilor de montaj necesare pentru fiecare sistem/echipament din cadrul proiectului
8Deviz proiect
Lista de cheltuieli pe categorii: echipamente, servicii de consultanta, servicii de proiectare si lucrari de montaj – conform model
9Grafic de achizitie, montaj și punere în funcțiune
Prezentarea graficului Gantt de esalonare a activitatilor desfasurate pe durata implementarii proiectului
Se ataseaza cercetarea de piata si se justifica achizitia fiecarui echipament pe criterii tehnico-economice
10Fise tehnice echipamente
Se vor prezenta fisele tehnice ale tuturor echipamentelor :
(1) panou fotovoltaic
(2) invertor
(3) modul comunicatie
(4) sistem de stocare
(5) statie de reincarcare
(6) sistem incalzire/racire
In cadrul fiecarei fise se vor evidentia caracteristicile tehnice solicitate in Ghid si cele propuse și se va specifica producatorul echipamentului.
11Scheme
(1) schema de principiu cu evidentierea echipamentelor componente si a fluxurilor de energie
(2) schema electrica monofilara a instalatiei de producere a energiei electrice si modul de racordare a acesteia in instalatia de utilizare existenta
Cerintele de mai sus nu sunt limitative, informatiile tehnice pot fi completate cu specificatii suplimentare in functie de profilul proiectului.
12Sinteza informațiilor
Se va completa si anexa Formularul Sinteza informatiilor tehnice
Fișă de calcul
Performanța sistemului PV instalat
PSI = Eereal / Eeoptim
unde
PSI – performanta sistemului PV instalat – valoare mai mare sau egală cu 0,8p (vezi notă de subsol)
Eereal – energia estimată exprimată în kWh, produsă de sistemul PV în condiții reale de amplasare
Eeoptim – energia estimate exprimată în kWh, produsă de sistemul PV în conditii ideale de amplasare – utilizand PVGIS (https://re.jrc.ec.europa.eu/pvg_tools/en/ – GRID CONNECTED)
Păstrezi obligatoriu valaorea (%) 14
Introduci Locația
Selectezi obligatoriu PVGIS SARAH
Atât pentru Eereal , cât și pentru Eeoptim se vor lua în calcul valorile medii anuale.
Pentru Eereal se va inscrie valoarea calculată și asumată de instalatorul ales, în condițiile reale de montaj asociate particularitatilor locului de implementare.
Pentru calculul Eeoptim se va utiliza PVGIS alegand locul de implementare si introducand următoarele date:
– locația
– puterea instalată
– pierderea sistemului – 14% (valoare implicită)
– se va bifa opțiunea de optimizare a inclinatiei și azimutului;
– se vor selecta obligatoriu opțiunile PVGIS SARAH.
Se va prezenta raportul generat de PVGIS în format pdf.
NOTĂ: Proiectele care propun sisteme a căror performanță este mai mică de 0,8 vor fi respinse.
Selectezi obligatoriu Optimized slope and azimuth
Introduci Puterea instalată a sistemului PV finanțat [maxim 200 kWp]
Deviz pe categorii de cheltuieli
Nr crt
Denumire
UM
Cantitate
Pret unitar (lei fara TVA)
Pret total (lei fara TVA)
Valoare TVA (lei)
Pret total (lei cu TVA)
Valoare finantata prin program (75%)
(lei cu TVA)
Valoare cofinantata (25%)
(lei cu TVA)
Limite valorice impuse prin program
Valoare cofinantare suplimentara (lei cu TVA)
Denumire prestator/ producator/ executant 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 1 Servicii de consultanta si/sau proiectare
1.1 Servicii de consultanta/management de proiect
proiect………………………………………….
5% din TOTAL GENERAL(1)
…….
1.2 Servicii de proiectare – proiect tehnic inclusiv avize/acorduri si punere în funcțiune
proiect…………………………………………. 5% din TOTAL GENERAL(2)
……. TOTAL 1……………………………..
2 Echipamente, materiale si accesorii
2.1 sistem panouri fotovoltaice
(a) panouri fotovoltaice
buc………………………………………………………
(b) invertor
buc………………………………………………………
(c) modul de comunicatie
buc………………………………………………………
2.2sistem stocare energie
buc………………………………………………..
2.3statie de reincarcare
buc……………………….
2.4sistem incalzire/racire
se detaliaza pe componente
buc ……. ……. ……. ……. …………..………………………
2.4.1din care 30% eligibile conf art.6 lit.d din ghid
……. ……………………….
2.5Alte materiale de montaj, consumabile si accesorii
Se detaliaza fiecare cheltuiala
……………………………………
TOTAL 2(*)………………… ……. ……. …….
3 Lucrari de montaj
3.1Lucrari de montare a sistemului de panouri fotovoltaice
ansamblu
1………………………………………………..
3.2Lucrari de instalare a sistemului de stocare
ansamblu
1………………………………………….
3.3Lucrari de instalare a statiei/statiilor de reincarcare
ansamblu
1………………………………………….
3.4Lucrari de montare a sistemului de incalzire/racire
ansamblu
1 ……. ……. ……. ……. ……. …………..
3.4.1din care 30% eligibile conf art.6 lit.d din ghid……………………………..
TOTAL 3(**)………………… ……. …….
10% din TOTAL GENERAL (3) …….
TOTAL GENERAL………………… ……. ……. …….
NOTA: (1) conform art.6, lit.(e) din Ghid
(2) conform art.6, lit.(f) din Ghid
(3) conform art.6, (g) din Ghid
(*) nu vor fi cuprinse valorile aferente randului 2.4 (pentru sistemul de incalzire – racire se vor lua in calcul numai valorile aferente randului 2.4.1)
(**)nu vor fi cuprinse valorile aferente randului 3.4 (pentru sistemul de incalzire – racire se vor lua in calcul numai valorile aferente randului 3.4.1)